Mircea Lucescu a împlinit sâmbătă vârsta de 72 de ani, iar patronul lui Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov nu l-a uitat.
Potrivit digisport.ro, Ahmetov i-a transmis un mesaj emoționant antrenorului român, care a cucerit de 8 ori campionatul cu Șahtior.
"Vă doresc din toată inima La mulți ani! În 2017, Șahtior a cucerit al zecelea titlu al Ucrainei. Acest succes și toate performanțele noastre nu ar fi fost posibile fără neprețuita dumneavoastră implicare.
Ați ajutat Șahtior să fie de opt ori campioană și să câștige Cupa UEFA, ați oferit clubului 22 de trofee și foarte multe momente emoționante.
Nu știu cum să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut la Șahtior. Numele Mircea Lucescu va rămâne în istoria lui Șahtior scris cu litere de aur.
Sănătate și toate cele bune prietenului meu Mircea", i-a transmis Ahmetov lui Lucescu.