Brazilianul de 95 de ani a dorit astfel să evite o sancţiune disciplinară pe care ar putea să o primească pentru implicarea într-un scandal de corupţie.
Într-un documentar al BBC, „Panorama”, difuzat în 2010, au fost dezvăluite relaţiile dintre Havelange şi International Sports and Leisure (ISL), o societate de marketing care avea exclusivitatea drepturilor la mai multe ediţii ale Cupei Mondiale, înainte de lichidarea sa, în 2001. Potrivit jurnaliştilor englezi, fostul preşedinte al FIFA ar fi primit un milion de dolari în 1997.
În schimb, presa din Brazilia motivează demisia lui Havelange prin vârsta sa înaintată şi problemele de sănătate pe care le are.
Joao Havelange este cel mai vechi membru al CIO, din 1963, iar între 1974 şi 1998 a ocupat funcţia de preşedinte al FIFA, fiind înlocuit de elveţianul Sepp Blatter.
Alţi doi membri ai CIO, Lamine Diack, preşedintele IAAF, şi Issa Hayatou, şeful fotbalului din Africa, vor fi audiaţi joi de Comisia de Etică.