Totuşi, ceva nu se lega: unde erau femeile şi copiii acestor fugari, unde erau bagajele? Nu a trecut mult şi privitorii de pe marginea şanţului s-au dumirit. Boierii din Capitală, mirându-se ce să mai scornească, au pus la cale o alergare de trei zile – de duminică până marţi – pe ruta Bucureşti-Piteşti şi înapoi, iar câştigătorul urma să primească fabuloasa sumă de patru sute de lei, cu care multe se puteau face într-o gospodărie de oameni chibzuiţi.
Au fost şi ţărani care au ştiut de la bun început că era vorba de un concurs. Unii, de altfel, au participat la alergare; printre ei a fost şi argeşeanul Radu Marin, care, la 35 de ani, şi-a propus să câştige cu orice preţ. Nu de dragul sportului, care oricum nu-l interesa. Dar banii! Da, cu banii pe care i-ar fi primit şi-ar fi luat car cu boi şi, astfel, „şi-ar fi asigurat bătrâneţile”. Dacă a câştigat sau nu, vom vedea... Să o luăm cu începutul!
Va să zică: cu surle şi trâmbiţe, încă din luna martie a anului 1896, ziarele au anunţat o mare noutate la români (în Franţa – ţară-model, nu-i aşa? – genul acesta de întreceri se organiza chiar des, pe distanţe foarte mari). Sub titlul „Bucureşti-Piteşti-Bucureşti”, „Revista sportivă”, în numărul apărut la 17 martie, informa în premieră:
„Senzaţională ştire!
O întrecere pe jos, pe parcursul între aceste oraşe, se organizează cu activitate.
D.C. Cornescu, preşedintele Clubului Regal, a luat iniţiativa acestui great event sportiv şi a cerut concursul celorlalte trei mari cluburi bucureştene, Jockey-Clubul, Tinerimea şi Clubul Agricol. Deja cel dintâi a răspuns îmbrăţişând cu căldură acest proiect.
El oferă 400 de lei pentru partea sa. Celelalte cluburi vor urma, fără îndoială, acest bun exemplu.
Nu suntem însă îndrituiţi să intrăm în detalii. Dar putem anunţa că premiul I va fi de patru sute de lei; că nu se va refuza nimănui înscrierea, de o dată ce va fi plătit costul ei; că controlul se va face prin ciclişti de bună voinţă, în sfârşit, că înscrierile, atât ale curajoşilor pihotaşi, cât şi ale cicliştilor, se vor primi la redacţiunea noastră, unde un registru s-a deschis chiar de astăzi, în acest scop.” Semnează: Redacţiunea.
Era o acţiune – dorită a fi de impact – a Clubului Regal, ce venea să se alăture altor activităţi care marcau 30 de ani de domnie a regelui (până în 1881, domn) Carol I. Ce-i drept, „Revista sportivă” s-a cam grăbit să creadă că preşedintele Cornescu va avea susţinători din toate părţile. După apariţia ştirii, Clubul Tinerimii şi Clubul Agricol nu numai că au refuzat colaborarea, dar au şi ironizat iniţiativa. În schimb, un ajutor important a venit din partea armatei, care s-a alăturat organizatorilor prin Cercul Militar. Aşa se face că – în cele ce urmează – vom fi martorii unei poveşti care se construieşte din entuziasmul şi bunele intenţii ale iniţiatorilor, acreala, invidia şi calomniile chibiţilor şi din naivitatea, ambiţia şi chiar eroismul concurenţilor. Şi au fost de toate, în doze mari!
Aşadar, să înceapă spectacolul...
Înscrierile la start
Mai întâi, regulile! Iată ce ar fi trebuit să ştie cel care dorea să ia parte la alergare: în primul rând, oricine se putea înscrie, dar trebuia să o facă din timp, cel târziu cu cinci zile înainte de ziua startului. Plecarea avea loc în dimineaţa de 12 mai 1896, indiferent de cum ar fi fost vremea, dar cu condiţia să se prezinte cel puţin 80 de concurenţi. „Atleţii” urmau să se adune dis-de-dimineaţă în curtea Clubului Regal din Bucureşti, unde se făcea prezenţa, apoi mergeau cu toţii, eşalonaţi, la al doilea rond al Şoselei Kiseleff (locul unde astăzi se află Arcul de Triumf), de unde plecau spre Piteşti, fix la ora 8.
Continuarea pe historia.ro
