Gest uriaş făcut de Fiorentina. Clubul viola a decis să îi plătească soţiei lui Astori salariul fundaşului, atât timp cât aceasta va fi în viaţă.
Căpitanul clubului din Florenţa s-a stins în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar procuratura a deschis o anchetă în acest caz, deşi iniţial s-a discutat despre un stop cardio-vascular din cauze naturale.
Cel mai probabil mâine se vor face cunoscute rezultatele autopsiei, dar indiferent de ce descoperă medicii, Firenze este scufundat în lacrimi.
Toată lumea îl aprecia pe Astori, care a lăsat în urmă o soţie, Francesca şi o fetiţă de doi ani. Oficialii clubul au anunţat astăzi că au decis să o sprijine pe văduva lui Davide pentru tot restul vieţii. Astfel, aceasta va primi salariul lui Astori, cât timp va trăi, putând să îi ofere micuţei o educaţie aleasă. Un gest superb al Fiorentinei, dar o consolare palidă pentru o familie care acum e cutremurată de tragedia întâmplată, scrie DigiSport.