Atacantul lui Inter Milano, Mario Balotelli, a fost amendat cu 38 de euro pentru că a claxonat repetat pe o stradă din Milano, conform Il Giorno.
Incidentul a avut loc la ora locală 1:30, când Balotelli încerca să capteze atenţia unui prieteni ce locuieşte pe Corso Buenos Aires. Vecinii deranjaţi au sunat imediat la poliţie, iar Super Mario a început să facă glume cu poliţiştii veniţi să îl amendeze.
"Trebuia să îi spun ceva prietenului meu. Îl veţi amenda şi pe el?", a întrebat Balotelli.
Fără să fie impresionaţi de statutul jucătorului, poliţiştii i-au scris rapid o amendă tânărului de 19 ani şi i-au sugerat să se ducă acasă, notează Il Giorno.
Antena3.ro