„Dacă ai încredere în tine însuți, poți să învingi”, spune Shepherd pentru revista People.
La 13 ani, Shepherd și-a pus în plan să ajungă un atlet paralimpic și astăzi face parte din Team SUA.
Această credință a împins-o printr-o viață plină de provocări care au început încă de când era un copil în Vietnam.
La 14 luni, părinții biologici ai fetei au ținut-o între ei în timp ce au detonat o bombă. Forța, i s-a spus, a propulsat-o în aer.
Părinții ei au murit, iar ea și-a pierdut ambele picioare. Cu toate acestea, tânăra spune că nu poartă resentimente pentru ceea ce s-a întâmplat: "Este o viață pe care nu am trăit-o niciodată pentru că nu mi-o amintesc", spune ea.
Părinții ei biologici aveau relația bazată pe o aventură și erau nevoiți să o încheie. Au crezut că, dacă nu pot fi împreună, toți trebuie să moară.
Șase luni mai târziu, părinții ei adoptivi, Rob și Shelly Shepherd, i-au oferit fetei toate motivele să trăiască.
După cinci ani de antrenamente, de multe ori de două ori pe zi, Shepherd va reprezenta echipa SUA pentru prima dată la Tokyo.
„Părinții mei mi-au oferit totul”, spune Shepherd, „și m-au încurajat în fiecare sport”.
Ea a crescut alături de șase frați și surori mai mari.
Când lui Shepherd i s-au oferit protezele pentru picioare, de către o organizație nonprofit, la o vârstă fragedă, fata s-a apucat de atletism.
La 9 ani a renunțat, dar părinții acesteia au insistat asupra unui alt sport.
Shepherd a început atunci să înoate, profitând și de piscina mare pe care o avea în curte.
Călătoria ei de înotătoare de elită a început când s-a înscris la un club de performanță.
Cât despre Tokyo, Shepherd este mândră de devotamentul său de a se antrena de-a lungul anilor, iar optimismul ei este contagios.
Familia Shepherd va rămâne în Missouri pentru a urmări debutul paralimpic al fetei.
„Dacă părăsesc Tokyo cu capul sus, asta înseamnă mai mult decât o medalie de aur”, spune ea.