Fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat că s-a hotărât să se deplaseze la Paris pentru a o susţine pe Simona Halep la finala de la Roland Garros după ce a văzut-o pe româncă în semifinala cu Garbine Muguruza. Ea spune că a avut o presimţire că a venit rândul Simonei Halep să ridice trofeul deasupra capului, relatează L’Equipe.
“Este o zi mare pentru România, pentru Simona, pentru tenis, pentru Roland Garros. Am venit din SUA chiar înainte de meci, Oklahoma – Chicago, iar apoi Chicago – Paris. Aveam o presimţire. Venise rândul ei. Se spune mereu că numărul trei este norocos. Era a treia ei finală aici şi a reuşit. A scris istorie, este primul ei titlu de grand slam. Ce se mai poate spune? Când am văzut startul semifinalei ei cu Muguruza, mi-am spus: ‘Îşi doreşte atât de mult să câştige trofeul…”. După meci, am sunat la United Airlines şi le-am spus: ‘Vreau un bilet pentru Paris imediat’”, a spus Comăneci, potrivit news.ro.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA.