Antena 3 CNN Sport Mircea Lucescu, antrenor pe timp de război în Ucraina: "Antrenamentele sunt întrerupte de alerte antiaeriene"

Mircea Lucescu, antrenor pe timp de război în Ucraina: "Antrenamentele sunt întrerupte de alerte antiaeriene"

Violeta Moroianu
1 minut de citit Publicat la 13:53 03 Iul 2023 Modificat la 14:03 03 Iul 2023

"În perioada pandemiei nu s-au jucat campionatele sau au fost întrerupte și nu s-au mai reluat. Odată cu invazia rusă, mulți au decis să plece, mai ales străinii. Eu am decis să rămân, fiind o perioadă dificilă, delicată și era nevoie în special de ajutorul meu.

Atunci am revenit imediat în țară, am organizat ieșirea familiilor și jucătorilor din Ucraina, am făcut acel turneu de jocuri pentru jocurile de pace ca să putem menține într-un fel jucătorii în competiție. 

După această perioadă am revenit, dar nu în aceleași condiții. Au plecat 11 jucători și nu a fost ușor. E ușor să fii om atunci când ai succese, e mult mai dificil atunci când toate lucrurile îți sunt împotrivă. Consider că rămânerea mea a însemnat ceva și pentru fotbalul ucrainean. Era foarte important ca fotbalul să continue, chiar și în condiții foarte grele. 

În perioada pandemiei s-a jucat fără suporteri, televiziunea participă mai puțin și au fost momente în care antrenamentele s-au întrerupt la semnalul alarmelor și atunci se pleacă de pe teren. A fost nevoie ca fotbalul să continue pentru ca oamenii să aibă parte și de altceva în afară de război" a declarat Mircea Lucescu. 

Citește și: Mircea Lucescu, dezvăluiri exclusive despre momentele grele prin care trece în Ucraina | "Era foarte important ca fotbalul să continue"

Mircea Lucescu a mărturisit că a avut și probleme de sănătate

"Din cauza drumurilor foarte lungi, am ajuns într-o situație să fac o operație de coxartroză. Treceam de două ori pe săptămână granița. Mai stăteam câte o oră și jumătate de fiecare dată.

Nu mai era vorba de performanță pentru că în aceste condiții nici nu mai puteai face și nici de bani, pentru că salariile au fost diminuate la jumătate, ci era vorba doare de responsabilitate umană. 

Lumea începe să uite de ceea ce se mai întâmplă în Ucraina. Echipele mari nu mai au timp pentru a vede și astfel de situații. Totuși, eu cred că s-a meritat. Am refuzat oferte foarte bune pentru că încă sunt în putere să mă motivează iubirea față de fotbal și respectul pentru oameni", a mai adăugat Mircea Lucescu.  

×
Etichete: Mircea Lucescu
x close