Antena 3 CNN Sport Ministrul Sportului: 'Dacă evoluția va fi una pozitivă, în 13-14 iunie vom avea Liga I repornită'

Ministrul Sportului: 'Dacă evoluția va fi una pozitivă, în 13-14 iunie vom avea Liga I repornită'

2 minute de citit Publicat la 21:36 26 Mai 2020 Modificat la 21:36 26 Mai 2020
o_1e994hlne9ki9431qo71nef152sb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Lucrăm la foarte multe protocoale, foarte multe planuri pe care le avem pentru redeschiderea acestor competiţii. Va fi o redeschidere mult mai amplă a sportului după 1 iunie. Întreaga societate manifestă un apetit crescând pentru sport de ceva vreme, după două luni de pauză. (...) Gândim un plan pentru fotbal, pentru că există o masivă aşteptare publică pentru reluarea Ligii I. (...) Fac un apel public către cei care administrează bazele sportive, am văzut foarte mulţi oameni ieşind la sport după 15 mai, dar cu sigurnaţă este loc de mai bine. Sunt încă din păcate administratori ai bazelor sportive care le ţin închise şi au reţineri să le deschidă. Noi am făcut acel cadru legal, care poate necesită un pic mai mult efort şi mi-aş dori să văd cât mai mulţi copii în aceste baze", a declarat Ionuț Stroe.

Liga I se va relua probabil la 13-14 iunie, a precizat Stroe, dacă evoluţia pandemiei de coronavirus va fi în descreştere.

"Putem estima că în acel week-end 13-14 iunie, dacă evoluţia va fi una pozitivă, vom avea Liga I profesionistă de fotbal repornită. În jurul datei de 1-2 iunie, probabil pe 2, vom organiza o conferinţă de presă în care vom prezenta public toate aceste reguli care vor redescrie repornirea Ligii I de fotbal.  Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive şi medicale pentru această competiţie. Testarea pentru Covid se va face pentru echipe şi pentru toţi cei care participă cu două, trei zile înainte de meci. La fel se va face testare şi pentru toţi ceilalţi oficiali, pentru arbitri, pentru delegaţi, pentru observatori, pentru toţi cei care intră în contact direct cu jucătorii. La fel vor exista chestiuni care ţin de funcţionarea stadioanelor, care va fi uşor regândite faţă de cum ne obişnuisem. Vor fi delimitate trei zone. Va fi o zonă de securitate interioară stadionului, practic terenul de joc, tunelul de acces şi zona vestiarelor. Aici vor fi maximum 100 de persoane, mă refer la echipe, la antrenori, la asistenţi medicali, la oameni care vor ajuta cu recuperarea mingilor. Va fi o zonă a sectoarelor de tribună, care va fi organizată sub forma unor spaţii administrative pentru transmisiile TV, pentru presă. Acolo va fi un punct de control şi comandă al tuturor activităţilor. Zona a treia va fi zona exterioară pentru personalul de pază. Este folosit modelul german pentru că el funcţionează deja. În fază incipentă, competiţiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil vom ajunge şi în acel moment", a mai spus ministrul.

×
Etichete: ionut stroe
x close