David Popovici s-a calificat ieri în finală după ce a câștigat cursa din semifinale cu timpul de 48.31, fiind primul înotător din semifinale.
Astăzi, înotătorul român s-a clasat primul în proba de 100 m liber, completându-și colecția de medalii de aur, după cea de la 50 m și 200 m liber individual și ștafetă 4x100 liber.
Românul a terminat cursa cu timpul de 47,69, după ce a întors primul și la capătul primei lungimi de bazin.
Popovici a câștigat anterior medalia de aur la 200 metri și 50 metri liber masculin și a contribuit și la titlul de campioană europeană a ștafetei masculine de 4x100 metri liber și a celei de vicecampioană europeană a celei de șafetă mixtă de 4x100 metri liber.
După prestația remarcabilă de la mondialele de seniori de la Budapesta, unde s-a impus în probele de 100 și 200 metri liber, Popovici își continuă dominația în probele de înot liber, obținând toate cele trei medalii de aur în probele de sprint (50, 100 și 200 metri) și la europenele de juniori.
Pentru David Popovici urmează participarea la Campionatul Mondial de Înot pentru Juniori de la Lima, Peru, la începutul lunii septembrie.