Încă din starea de alertă, Daniel Ghiță a atras atenția asupra faptului că măsurile luate de autoritățile centrale îngrădesc drepturile și libertățile românilor. Vedeta din sportul românesc recunoaște existența virusului, însă este intrigat că aceasta devenit principala cauză de mortalitate în România.
Luptător K1 din România: ”COVID = Controlul Omenirii prin Vaccinare şi Identificare Digitală?”
„COVID = Controlul Omenirii prin Vaccinare şi Identificare Digitală? Câţi oameni au murit de cancer anul acesta? Ştie cineva? Numai de COVID se moare? Virusul există, niciun dubiu. Eu îl văd ca cel mai periculos virus, pentru că ne-a luat toate libertăţile!”, a scris Daniel Ghiță pe rețelele sociale.
Daniel Ghiță, boicot împotriva măsurilor autorităților
Nu este prima dată când Ghiță critică măsurile luate de autorități. În starea de alertă, luptătorul K1 a susținut că oamenii politici urmăresc să instaureze dictatura, îngrădind drepturile și libertățile cetățenilor. La acea vreme, el a decis să boicoteze magazinele în care era obligatorie măsurarea temperaturii corporale la intrare.
”Acest virus este extrem de periculos, pentru că a luat 80% din libertățile și drepturile omului! Un virus care îmbogățește multe partide politice, contracte cu bani publici. Dacă ei instalează dictatura, cine-i mai controlează? Nimeni! Fac ce vor, mâine nu o să mai ai voie să te exprimi public, să nu deranjăm “virusul”! Eu nu mai cumpăr nimic, cât timp este această scanare în magazine, cu isterie, arestări! Nu mai intru și nu mai cumpăr, nimic. Boicot total! Să vedeți ce vor face multinaționalele, dacă își pierd banii: pun presiune pe GuWerner, așa cum o fac de mult timp în România! Nihil Sine Deo.”, a scris Daniel Ghiță, la acel moment.
Daniel Ghiță duce o campanie împotriva guvernului PNL și a președintelui Klaus Iohannis: ”S-a instaurat dictatura în România! Dictatură lui GuWerner, cu gasca lui incompetenti! Stați supuși? Incompetenta UCIDE!”, a scris Daniel Ghiță cu o altă ocazie.