Antena 3 CNN Sport România pleacă de la Euro 2024, după 0-3 cu Olanda. „Portocala Mecanică” merge mai departe în sferturile de finală

România pleacă de la Euro 2024, după 0-3 cu Olanda. „Portocala Mecanică” merge mai departe în sferturile de finală

Robert Kiss, Radu Tiliță
7 minute de citit Publicat la 17:10 02 Iul 2024 Modificat la 20:56 02 Iul 2024
profimedia-0886703294
Foto: Profimedia Images

România a fost învinsă de Olanda, marți, la Munchen, cu 3-0. Au marcat Gakpo și Malen. Tricolorii părăsesc competiția în optimile de finală, Olanda merge mai departe în sferturile Euro 2024.

LIVE TEXT EURO 2024 ROMÂNIA - OLANDA

Final de meci. România este eliminată în optimile de finală la Euro 2024. Olanda merge mai departe în sferturi.

Minutul 93: Olanda marchează golul trei. Malen înscrie dubla.

Minutul 91: Cei peste 25.000 de suporteri români scandează „România, România”.

Minutul 90: Sunt patru minute de prelungiri.

Minutul 88: Iese Nicușor Stanciu, intră Darius Olaru.

Minutul 81: Olanda marchează golul al doilea după o greșeală în defensivă. Drăgușin nu intervine devisiv și mingea ajungea la Malen care marchează simplu, din careul mic.

Minutul 80: Contraatac periculos al Olandei. Răzvan Marin respinge în corner.

Ultimele 15 minute din meci. Olanda forțează marcarea golului doi, România încearcă să obțină posesia.

Minutul 72: O nouă ocazie uriașă pentru Olanda. Mingea trece milimetric pe lângă bara din stânga a porții lui Niță.

Minutul 71: Ies Ianis Hagi, Denis Drăguș și Marius Marin, intră Denis Alibec, Valentin Mihăilă și Alexandru Cicâldău.

Minutul 67: Lovitură liberă periculoasă pentru Olanda. Depay șutează pe sub zid, dar mingea trece pe lângă poartă

Minutul 61: Olanda marchează golul al doilea. Acesta este verificat de VAR pentru offside. Golul este anulat.

Minutul 61: Niță are o paradă excelentă la șutul lui Gakpo.

Minutul 59: Corner pentru România. Hagi centrează periculos în careu.

Minutul 58: Bară pentru Olanda, după lovitura de cap a lui Van Dijk.

Minutul 57: Un nou corner pentru Olanda, după un contraatac periculos.

Minutul 53: Ocazie uriașă pentru Olanda, după o minge bâlbâită de apărarea României. Niță reușește să prindă în final.

Minutul 47: Stanciu centrează din lovitură liberă, portarul Verburggen respinge.

Minutul 45: A început repriza a doua. Tricolorii atacă, însă mingea este reținută de Verburggen.

Pauză. România - Olanda 0-1

Minutul: 43: România obține primul corner, chiar înainte de pauză, după o centrare a lui Hagi în careul olandez.

Minutul 43: Olanda are o mare ocazie de gol. Simons ratează o ocazie uriașă din apropierea punctului de la 11 metri.

Minutul 41: Imnul României este cântat de cei peste 25.000 de suporteri pe Allianz Arena, în timp ce Olanda forțează marcarea golului doi.

Minutul 35: Vasile Mogoș a fost accidentat grav de Dumfries și va fi înlocuit de Bogdan Racovițan.

Minutul 31: O nouă intervenție decisivă a lui Drăgușin care salvează România de la golul al doilea.

Minutul 30: Un nou corner pentru Olanda. 7-0 este raportul cornerelor.

Minutul 27: Intrare spectaculoasă a lui Drăgușin în careul României. Acesta îl deposedează prin alunecare pe Depay.

Minutul 26: O nouă ocazie pentru Olanda. Mingea lovește plasa laterală după o lovitură cu capul din careul României.

Minutul 23: Ocazie bună pentru România. Stanciu centrează în careu și Man trage pe lângă poartă din careu.

Minutul 20: Gol Olanda. Înscrie Gakpo cu un șut puternic din careu. Mingea a atins 121 km/h

Minutul 16: Olanda pune presiune. A două lovitură de colț în câteva minute. Niță, însă, prinde mingea.

Minutul 14: Un șut al lui Man care trece milimetric pe lângă poarta Olandei.

Minutul 11: Depay are o ocazie bună, însă a fost în afara jocului.

Minutul 10: Olanda este sub presiune. Tricolorii fac un joc bun în jumătatea de teren a olandezilor.

Minutul 7: Ianis Hagi are o trecere bună și încearcă o deschidere pentru Răzvan Marin. Fundașii olandezi reușesc să respingă mingea.

Minutul 5: Olanda are primul șut la poarta României. Niță prinde fără probleme.

Minutul 1: A început România-Olanda, meciul pentru calificarea în sferturile Euro 2024. România a început curajos și pune presiune pe olandezi.

Ora 19:00 Peste 25.000 de suporteri români au cântat imnul pe Allianz Arena, într-o atmosferă superbă.

Ora 18:00 Selecționerul Edi Iordănescu a decis să îl titularizeze pe Vasile Mogoș. Titular va fi și Ianis Hagi.

ROMÂNIA: 1. Nită - 2. Ratiu, 3. Drăgusin, 6. M. Marin, 10. Hagi, 15. Burca, 18. R. Marin, 19. Drägus, 20. Man, 21. Stanciu-cpt., 22. Mogos. Selectioner: Edward lordanescu Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu - 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Puscas, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 23. Sorescu, 24. Racovitan, 25. Birligea, 26. Sut Federatia Româna de Fotbal anunta ca, potrivit estimărilor, peste 25.000 de suporteri ai României vor fi în tribune la ora meciului. Organizatorii anuntă că peste 7.000 de olandezi vor fi la meci.

Ora 17:00 Suporterii români, într-un număr foarte mare, fac o atmosferă superbă la Munchen, înaintea meciului cu Olanda. Ei se îndreaptă către stadion.

Piloții de la Baza Aeriană de la Bobocu au transmis și ei un mesaj de încurajare pentru Tricolori.

„E vremea pentru victorie. Ne așteptăm la o ploaie de goluri în poarta adversarilor”, se arată în mesajul video transmis de militari.

Ora 15:00 Loredana Groza a început petrecerea în cornerul României din Fan Zone din Olympia Park, de la Munchen, înaintea meciului cu Ţările de Jos, din optimile Euro-2024.

Din partea României, vor mai cânta pe scena din Fan Zone Marius Moga şi Guess Who, care va interpreta piesa „Tot mai sus”, de pe coloana sonoră a filmului „În inima Naţionalei”, în timp ce Pavel Bartoş va întreţine atmosfera.

Din partea Ţărilor de Jos vor fi prezenţi Yves Berendse, Joël Borelli şi Yuki Kempees.

Ora 14:00 Organizatorii au anunţat că aproape 13.000 de bilete au fost achiziţionate de români pentru meciul cu Ţările de Jos de la Euro-2024, de marţi, de la ora 19.00, de la Munchen.

Potrivit paginii de Facebook a Echipei Naţionale de fotbal a României, numărul este aproape dublu decât cel al fanilor din Ţările de Jos (7.000).

Totuşi, se estimează peste 25.000 de susţinători ai României în tribune la ora meciului, adică de trei ori mai mulți decât cei ai Olandei.

Ora 12:30 Un suporter român a fost ridicat de polițiștii din Munchen și dus la secție unde a fost amendat pentru că ar fi aprins fumigene.

Ora 11:20 Corespondență Antena3 CNN de la Munchen:

Mii de suporteri români sunt la Munchen pentru a susține naționala de fotbal. Jurnalistul Antena 3 CNN Radu Tiliță transmite din mijlocul lor. La meci vor fi și mii de suporteri ai Olandei.

Ora 10:00 Preotul Ghelasie Păcurar, cel care a fost în cantonamentul echipei naționale, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 CNN. Părintele a fost alături de tricolori încă dinaintea primei dispute și a adus cu el apă sfințită și tămâie, pentru ca jucătorii să aibă și ajutorul divin în confruntarea cu adversarii lor.

Preotul a fost chemat în cantonament de antrenorul naționalei, Edward Iordănescu, despre care a spus, la Antena 3 CNN, că este foarte credincios. 

„Nu există noroc, iar eu ca preot și ca slujitor al lui Dumnezeu nu cred în noroc. Cred în Dumnezeu, cred în binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sunt foarte, foarte bucuros că acești tineri care sunt membri ai echipei naționale au în fruntea lor un antrenor tânăr prin persoana domnului Edward Iordănescu și care este un credincios nu doar cu buzele, ci un credincios practicant.

Cine este marele absent al meciului România - Olanda

La acest meci, România nu se va putea baza pe serviciile lui Nicuşor Bancu, suspendat din cauza cumului de cartonaşe.

Meciul va fi arbitrat de germanul Felix Zwayer, ajutat la cele două linii de Stefan Lupp şi Marco Achmüller, iar rezervă va fi Daniel Siebert.

În Camera VAR se vor afla Bastian Dankert, Christian Dingert şi francezul Jérôme Brisard.

Acesta va fi al doilea meci al României jucat la Munchen, după cel cu Ucraina, scor 3-0, din 17 iunie, din prima etapă a grupei E.

EURO 2024. Analiza meciului România - Olanda. Ronald Koeman: „Ar putea fi finalul pentru noi"

Considerată printre outsideri la EURO 2024, Olanda are un statut de respectat în optimile de finală de marţi seară, la Munchen, împotriva României, scrie AFP într-o scurtă cronică a meciului dintre cele două naţionale care va avea loc pe Allianz Arena.

"Obişnuită să ajungă în "careul de aşi" al Europenelor între 1988 şi 2004, Olanda nu a mai ajuns în top 8 continental la ultimele turnee finale, suferind eliminări încă din faza grupelor în 2012, apoi în optimi în 2021 împotriva Cehiei, şi ratând chiar o prezenţă la turneul final în 2016.

"Trebuie să găsim marţi răspunsurile potrivite pentru că miza este mare. Ar putea fi chiar finalul pentru noi. Evident că nu este ceea ce ne dorim, dar s-ar putea întâmpla dacă nu jucăm mai bine faţă de cum am făcut-o până acum", a avertizat selecţionerul olandez Ronald Koeman.

Revenit pe banca tehnică a Olandei de la 1 ianuarie 2023, Koeman este sub presiune, chiar dacă contractul său ar trebui să dureze până la Cupa Mondială din 2026, peste doi ani, în America de Nord (Statele Unite, Canada, Mexic).

"Nu cred că este o întrebare bună pentru acest moment", a răspuns Koeman chestionat cu privire la posibilele consecinţe pentru viitorul său în cazul eliminării în optimile de finală ale EURO 2024.

×
x close