Corespondență din Olympic Village (Rio), via Tolo.ro.
La finalul meciului care a scos-o din competiție și i-a luat medalia de argint, Corina Căprioriu a plecat cu ochii în lacrimi, fără să mai ofere declarații.
Suntem a doua zi.
E prânz în zona internațională a satului olimpic, un soi port liber unde se amestecă națiile, gusturile și se împacă vechile neînțelegeri.
Stăm jos, pe mocheta verde. Filmăm câteva pasaje, restul sunt cuvinte.
-După meciul cu portugheza Telma Monteiro ai plâns pe drumul spre vestiar.
-Da, dar nu am plâns ca să impresionez pe cineva. Pur și simplu, mi-am dorit atât de mult o medalie.
-Orice medalie?
-Nu. Mi-am dorit aur. Aur cu japoneza Kaori Matsumoto, cea care mă învinsese în finala Olimpiadei de la Londra.
-Nu câștigaseși parcă nici un meci în fața ei.
-Ba da, unul singur. În 2007, la Hamburg, prin ippon. Ea mi-a dat waza-ari, eu i-am dat waza-ari și apoi ippon.
–Cum Dumnezeu ții minte un meci din 2007?
-(Tresare) Le țin minte pe toate.
–Asta e celebra memorie de elefant a sportivilor. Voi rețineți o fază de acum 20 de ani.
-Eu așa sunt și mai știu și alți sportivi la fel. Poate că e din cauza încărcării psihice. Revenind la japoneză, eram convinsă că voi lua această medalie aici, la Rio. Pentru aur m-am pregătit. Țin minte când m-am trezit de ziua mea și m-am gândit întâi la medalia de aur.
