Crisitian Tudor Popescu a comentat situaţia sportivilor români, în contextul în care nu avem rezultate nici măcar mulţumitoare la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio.
”Ce e în sportul românesc a mai observat Ion Ţiriac la Sydney în anul 2000. În cei 26 de ani de la căderea comunismului, în ciuda unor rezultate excepţionale pe care le-a mai obţinut sportul românesc, s-a produs o erodare continuă a sistemul sportiv din ţară. În comunism se puteau decide investiţii. Federaţia controlată de partid făcea investiţii. Ele se făceau! În 26 de ani, elanul a trecut. Aşa s-a întâmplat şi în gimanstică, chiar dacă au mai fost rezultate. Dacă va dispărea Octavian Belu, nu o să ai om să îl pui în locul lui, în asenţa unui sistem coordonat la nivel statal, doar câteva performanţe individuale se mai ivesc. Acum s-a terminat, asta se întâmplă şi că nu se face nimic, domnii care conduc această ţară, aceşti indivizi cărora nu le ajunge slănină pe creier, trebuie să îi intereseze ce înseamnă sportul pentru o naţiune, cum formează copiii, cum le dă putere, disciplină, fair play pentru viaţă, pentru că sportivul român e gândit ca un semicretin care trebuie să fie mort de foame, dresat până obţine rezultate”, a spus jurnalistul la Digisport Matinal, conform Adevărul.ro.