Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat că cercurile olimpice vor rămâne fixate pe Turnul Eiffel până în anul 2028, cel puţin, informează mass-media franceză, potrivit Agerpres.
Hidalgo a comunicat acest lucru vineri, în cursul unei conferinţe de presă, precizând, totodată, că Agitos, simbolurile Jocurilor Paralimpice, vor părăsi în schimb Arcul de Triumf, pe care sunt plasate în prezent, urmând să fie mutate pe Champs-Elysees.
„Propunerea pe care am făcut-o este ca, până în 2028, altfel spus până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, să lăsăm cercurile olimpice pe Turnul Eiffel şi Agitos pe Champs-Elysees. Şi poate vor rămâne şi după aceea, vom vedea”, a spus edilul.
Primarul Parisului, care a discutat subiectul menţinerii cercurilor cu Comitetul Internaţional Olimpic, a subliniat că decizia finală îi revine.
„CIO şi-a oferit sprijinul pentru această iniţiativă prin comandarea unui studiu de fezabilitate. Ne aşteptăm ca în lunile următoare să fie disponibile concluziile acestui studiu”, a adăugat Anne Hidalgo.
Autorităţile pariziene au comandat deja cercuri mai uşoare decât cele atârnate în prezent pe Turul Eiffel, special concepute pentru a face faţă condiţiilor de iarnă.
În ceea ce priveşte Agitos, acestea vor fi instalate la ieşirea din staţia de metrou Champs-Elysees-Clemenceau, în faţa statuii generalului Charles de Gaulle.
A fost evocată, de asemenea, situaţia vasului olimpic instalat în Jardin des Tuileries, Hidalgo confirmând că doreşte ca acesta să fie menţinut acolo. Primarul a adăugat însă că va purta discuţii cu autorităţile statului pentru a stabili condiţiile în care vasul va putea rămâne în actuala locaţie.