David Popovici consideră că medalia de aur câștigată în proba de 200 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris este „o realizare imensă”. Cu toate acestea, el subliniază că este „un băiat obișnuit care înoată repede”.
„Mă bucur pentru că am luptat până la final. Este un rezultat mare, este o realizare imensă. O să mă bucur după acest succes. În primul rând, este o mare realizare pentru mine. Mă bucur că țara m-a urmărit”, a declarat David Popovici la TVR Sport, după ce a câștigat medalia de aur.
„Au fost atât de mulți români și în tribune, părinții mei și sunt fericit că au urmărit și ei această cursă. Mă bucur pentru că am asistat împreună la acest succes”, a spus sportivul.
„Îmi cer scuze pentru emoțiile mele. Sunt un băiat obișnuit, care înoată repede”, a mai spus campionul olimpic.
David Popovici a câștigat luni medalia de aur a probei de 200 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Sportivul român a încheiat cursa într-un minut, 44 de secunde şi 72 de sutimi.
El a fost urmat de britanicul Matthew Richardson (1.44.74) şi de americanul Luke Hobson (1.44.79).
Este primul titlu olimpic din cariera lui Popovici, care va împlini 20 de ani pe data de 15 septembrie.