Ionel Ganea, fostul fotbalist al naționalei de fotbal, este anchetat după ce și-ar fi bătut un vecin. Scandalul ar fi pornit după ce fostul sportiv și-ar fi închiriat casa unor persoane, iar acestea ar fi făcut constant gălăgie.
Ieri, Ganea s-ar fi certat cu vecinii săi, însă conflictul a escaladat iar fostul fotbalist l-ar fi lovit pe unul dintre aceștia.
Vecinul a sunat imediat la 112, ținând cont, așa cum susține acesta, de comportamentul extrem de agresiv al fostului fotbalist.
Polițiștii au decis să îl ancheteze pe Ganea pentru lovire, însă împotriva fostului fotbalist nu a fost luată nicio măsură preventivă.
Cu toate acestea, polițiștii ilfoveni au emis un ordin de protecție pentru Ionel Ganea, care nu mai are voie, în acest moment, să se mai apropie de vecinul respectiv, însă nu i-a fost pusă o brățară de localizare, deoarece astfel de brățări nu se pun atunci când este vorba despre vecini.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Ionel Ganea are, în general, o relație tensionată cu vecinii, și asta din cauza gălăgiei făcute de persoanele cărora fostul fotbalist le închiriază casa.
În urmă cu câteva luni, Ionel Ganea a fost imobilizat de poliție chiar înaintea unui meci al naționalei României, în parcarea Stadionului Național, tot din cauza unui comportament agresiv.
”În temeiul unei sesizări formulate în data de 04 septembrie, prin apel 112, polițiștii orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat de 54 de ani, pe fondul unei stări conflictuale privind mutarea unui gard poziționat pe drumul de servitute către unul dintre imobile.
În conformitate cu legislația în vigoare, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, în cauză rezultând existența unui risc iminent, context în care, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 5 zile, împotriva bărbatul de 51 de ani.
În cauză, polițiștii orașului Voluntari au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată în comunicatul poliției.