Antena 3 CNN Sport INTERVIU. Daniel Pancu, selecționerul U21: „În Italia am făcut armata în fotbal”. Despre calificarea la Euro: „Vrem să ieșim din grupă”

INTERVIU. Daniel Pancu, selecționerul U21: „În Italia am făcut armata în fotbal”. Despre calificarea la Euro: „Vrem să ieșim din grupă”

Violeta Moroianu
1 minut de citit Publicat la 13:11 04 Noi 2024 Modificat la 14:10 04 Noi 2024
daniel pancu romania
Selecționerul U21 al naționalei, Daniel Pancu. Foto: Profimedia Images

Antrenează naționala de fotbal Under 21 a României și visează să devină într-o zi selecționerul naționalei mari. A fost ani la rând cel mai bun marcator al Rapidului și a cucerit Turcia când a evoluat pentru Besiktas. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, Daniel Pancu vorbește despre cariera de fotbalist și ce de antrenor.

Cu Daniel Pancu pe bancă, naţionala de tineret Under 21 a reuşit să se califice la Campionatul Europen de fotbal de anul viitor din Slovacia. Antrenorul recunoaşte că presiunea a dispărut o dată cu această calificare şi a vorbit despre şansele României de a ajunge cât mai departe la Euro.

„Sunt foarte mulțummit de această campanie. Din ambele înfrângeri am învățat foarte multe. Jucătorii au fost aproape perfecți și ne-am atins obiectivul. Cred că avem jucători care pe viitor pot deveni jucători importanți la echipa națională. Eu văd un turneu final ca un prilej de mare bucurie. Primul lucru pe care ni-l propunem este să ieșim din grupă”, spune Daniel Pancu.

Selecţionerul naţionalei de fotbal Under 21 a României va fi suspendat două etape după intrarea în teren de la meciul Romania  - Elveţia, dar recunoaşte că sunt şanse zero să se mai întâmple aşa ceva pe viitor. Acesta a dezvăluit că s-a speriat şi a intrat în teren fără intenţia de a agresa arbitrul.

„Am învățat foarte mult din greșeli. Intrarea mi s-a părut criminală, m-am speriat. Eram convins că va fi cartonaș roșu. Am intrat foarte repede în teren într-adevăr”, recunoaște selecționerul U21.

În interviul acordat Antena 3 CNN, Daniel Pancu vorbește și despre cariera sa de jucător și despre locul unde s-a simțit cel mai apreciat.

„Am inceput ca portar la Iași. În Italia am făcut armata în fotbal”, spune acesta despre experiența la Cesena.

Despre momentul în care a intrat în poartă la Besiktas, Pancu spune că „s-au vândut 900.000 de tricouri într-o săptămână”.

 

×
x close