Antena 3 CNN Sport Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc, în această duminică, la Palatul Știrbey

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc, în această duminică, la Palatul Știrbey

ianis hagi elena tanase cununie civila
Ianis Hagi și Elena Tănase, la petrecerea de cununie civilă, decembrie 2023. Sursa foto: Facebook/ Kira Hagi
de Mia Lungu    |    12 Iul 2024   •   20:52

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc în această duminică, la Palatul Știrbey de lângă București, în Buftea, iar Antena are drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente din cadrul acestuia.

O poveste de dragoste înfiripată în urmă cu ani buni, între doi adolescenţi, ţinută departe de ochii curioşilor, dar sărbătorită cu fast în acest weekend, la un an de când Ianis a cerut-o în căsătorie pe Elena şi la mai bine de jumătate de an de la cununia civilă.

„Să știți că-mi amintesc cu drag interviul pe care l-am avut împreună cu Ianis Hagi, tocmai în Spania, acolo unde mi-a povestit despre logodna de atunci. Pentru că în iunie anul trecut, Ianis Hagi a cerut-o pe Elena în căsătorie, tocmai la Paris, într-un decor de poveste, cu turnul de fel în spate și cu foarte mulți trandafiri de culoare albă.

Câteva luni mai târziu, pe 25 decembrie, au spus DA în fața ofițerului stării civile, într-un decor atenție, cu trandafiri roșii. Practic, tot decorul din prima zi de Crăciun a fost roșu, cu brazi roșii, cu trandafiri roșii. 

Pe Ianis...Îl cunosc pe fotbalistul Ianis Hagi. Pe Elena nu cunoaște chiar toată lumea. A apărut în atenția publică în momentul în care a devenit soția lui Ianis Hagi. Are 24 de ani, este din Constanța și să și știți că are o familie foarte înstărită și apreciată în zona Constanței și culmea, este și ea machedoancă, la fel ca Ianis Hagi și ca întreaga familie Hagi.”, a relatat jurnalistul Antena 3 CNN, Mădălina Tanasă.

Ianis şi Elena îşi unesc destinele duminică, pe 14 iulie, în ziua în care va avea loc finala Campionatului European de Fotbal EURO 2024. Cununia religoasă va avea loc la Biserica Sfântul Visarion din Capitală. Iar pentru marea petrecere, la care vor participa peste 700 de invitaţi, nume mari din lumea politică, a sportului şi a businessului, mirii au ales un loc cu multă poveste, mister și istorie: Palatul Ştirbey.

Toate detaliile au fost puse la punct chiar de bunul lor prieten, Ştefan Aniculaesei (Şnel), administratorul unora dintre cele mai cunoscute cluburi de lux din România.

„Sunt în legătură strânsă cu ei pentru acest eveniment, de minimum șase-șapte luni de zile. Stabilim absolut toate detaliile după ce ei au avut încredere la început. Noi când spun la început mă refer atunci când au spus DA pe 25 decembrie”, a precizat acesta, la Antena 3 CNN.

Meniul va fi unul inedit, pregătit de trei dintre cei mai cunoscuţi bucătari ai ţării, Ştefan Popescu, cunoscut din emisiunea Chefi la Cuțite

„Sărmăluțe nu vor fi în meniu, dar vor fi mâncăruri de top. Bune, extravagante, gustoase, prezentate wow. O să fie super și nu doar atât. O să fie și stații cu mâncare. Ce e cel mai gustos? Tot, absolut tot, tot”, spune el.

Toate detaliile din culisele ceremoniei dar și povestile neștiute, interviuri în premieră cu protagoniștii nunții, le vedeți începând de mâine pe toate televiziunile, siteu-rile și entitățile social media ale grupului Antena.

×
Parteneri
x close