Antena 3 CNN Sport Ianis Hagi, mesaj după calificarea României în optimile de finală EURO 2024: „Ne dorim să terminăm acest turneu cât mai târziu"

Ianis Hagi, mesaj după calificarea României în optimile de finală EURO 2024: „Ne dorim să terminăm acest turneu cât mai târziu"

Ianis Hagi, mesaj după calificarea României în optimile de finală EURO 2024: „Ne dorim să terminăm acest turneu cât mai târziu"
România va juca în optimile de finală ale EURO 2024 pe 2 iulie, cu a treia clasată din Grupa A, B, C sau D. Sursa foto: Facebook Ianis Hagi
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Iun 2024   •   21:58

Mijlocaşul Ianis Hagi a declarat, după calificarea echipei naţionale de fotbal a României în optimile de finală ale EURO 2024, că următorul obiectiv al "tricolorilor" este să părăsească turneul final cât mai târziu posibil, informează Agerpres. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Naţionala României s-a calificat, miercuri, după meciul cu Slovacia (1-1), în optimile de finală Euro 2024. România termină grupa pe primul loc, urmată de Belgia, Slovacia și Ucraina. După Ucraina-Belgia 0-0, toate echipele au terminat cu 4 puncte în grupă, departajarea fiind făcută de golaveraj. Partida din grupa E s-a jucat la Frankfurt.

În acest context, mijlocaşul Ianis Hagi a declarat că următorul obiectiv al "tricolorilor" este să părăsească turneul final cât mai târziu posibil.

"Ne-am îndeplinit primul obiectiv şi am câştigat grupa. Pe lângă obiectivul fotbalistic, aveam şi obiectivul de a scoate lumea în stradă, de a fi mândri de această generaţie şi cred eu că am reuşit să o facem. Ne dorim să terminăm acest turneu final cât mai târziu. Suntem la primul turneu final ca echipă, dar avem un tonus bun", a spus Hagi la Pro TV.

El a spus că pentru "tricolori" calificarea în optimile de finală ale Campionatului European nu reprezintă o surpriză.

"Este o surpriză pentru cei care nu ne cunosc. Mentorii pe care noi i-am avut de mici copii ne cunosc personalitatea, suntem învingători. Noi nu luăm niciun meci cu gândul la egal, încercăm mereu să mergem la victorie. Cu aceste rezultate am ridicat ştacheta şi va fi greu să ne menţinem acolo, dar vom da 100% pentru echipa naţională şi vom muri pentru acest tricou", a mai spus Hagi.

România va juca în optimile de finală ale EURO 2024 pe 2 iulie, cu a treia clasată din Grupa A, B, C sau D.

×
Subiecte în articol: Ianis Hagi EURO 2024
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Vremea extremă face ravagii în Europa
x close