Judecătoria Sectorului 4 a stabilit pentru luni, 5 octombrie, data când va judeca cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Gheorghe Popescu, fostul căpitan al naţionalei, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal, scrie
digisport.ro. Dacă decizia va fi favorabilă eliberării, iar procurorii nu vor face apel, Popescu va fi eliberat imediat.
O comisie din cadrul Penitenciarului Jilava a propus, săptămâna trecută, eliberarea condiţionată a lui Gheorghe Popescu, acesta îndeplinind toate condiţiile necesare, inclusiv executarea a jumătate din pedeapsă, 580 de zile până astăzi, din 1137.
Mai multe, pe
digisport.ro.