Mijlocaşul crede că este la mâna destinului, când vine vorba despre accidentări, însă şi-a exprimat speranţa că va evita orice alt accident. "Acum important este să-mi revin sută la sută şi să fiu ferit de alte accidentări. Cel mai mult îmi doresc sănătate, pentru că e foarte greu să stai departe de gazon. Sunt bine şi e important să continuu pe aceeaşi linie", a mai spus Zicu.
Zicu nu a fost însă singurul care a izbucnit în lacrimi. Acţionarul Vasile Turcu a fost şi el copleşit de emoţii la golul trei al dinamoviştilor. "Am dat multora peste nas. Am fost extrem de emoţionat la golul lui Zicu. Şi mie mi-au dat lacrimile. Ţin foarte mult la Ianis şi cred în el. S-a bucurat sincer după golul marcat, un jucător cu calităţi excepţionale", a declarat Turcu la OTV.
Vedeţi golul lui Zicu
Antena3.ro