Steaua nu mai învinsese în campionat de 3 etape, de la victoria cu 4-0 în faţa Gaz Metanului. Gigi Becali, patronul Stelei, declara înainte de partidă că nu-l interesează meciul pentru că ştie că Gloria nu va pune probleme. Pe cât de lejer a tratat patronul această partidă, la fel s-au comportat şi jucătorii. Steaua pierde puncte importante în faşa unei formaţii care nu a jucat nimic până acum, dar care reuşeşte să răstoarne carul mare tocmai în Ghencea.
Cert este că în prima repriză, Steaua nu a reuşit să găsească drumul spre gol. Astfel că după jocul modest, fanii "roş-albaştri" au afişat un banner prin care îşi strigau dragostea pentru legenda din Ghencea, Marius Lăcătuş: "Lăcă, chiar dacă ai plecat / Cu noi pe viaţă ai semnat".
În min. 49, Kapetanos este lansat în careu şi îi pasează lui Bănel Nicoliţă în faţa porţii, iar mijlocaşul Stelei reia cu latul din 6 metri in plasă.
Zece minute mai târziu, Vlaicu se dovedeşte a fi "noua Bunică din Ghencea" şi trimite cu capul în plasă din 6 metri, din faţa lui Goian, după o lovitură de colţ. Gloria Buzău egalează.
În minutul 74 de joc, Goian trimite în bară, iar reluarea lui Ghionea trece pe lângă poarta lui Arcaba. Ocazia se repetă în ultimul minut regulamentar de joc, când Kapetanos este faultat în careu, iar centralul indică penalti. Nicoliţă execută lovitura în stânga portarului, dar Arcaba are o zi perfectă şi respinge.
Steaua continuă evoluţiile deosebit de slabe şi fără Marius Lăcătuş pe bancă, iar noul antrenor va avea mult de recuperat în acest sezon.
Steaua va mai juca în acest an cu Dinamo (deplasare), Rapid (deplasare), FC Timişoara (acasă), Universitatea Craiova (deplasare), Unirea Urziceni (acasă) iar în Champions League cu Olympique Lyon (deplasare), AC Fiorentina (acasă) şi FC Bayern München (deplasare).