După 11 etape disputate în Liga I, Universitatea Craiova rămâne pe un loc retrogradabil în clasament, fiind învinsă pe teren propriu de FC Vaslui cu scorul de 2-1. Ştiinţa nu a reuşit astfel nici să se răzbune pentru faptul că moldovenii au "scos-o" anul trecut din Europa League, în ultima etapă a sezonului.
Gazdele au început mai bine jocul, însă au cedat iniţiativa după doar un sfert de oră, iar Temwanjera a deschis scorul în minutul 25 cu o lovitură de cap. Vaslui a dominat finalul primei reprize, dar a mai punctat pe tabela de marcaj doar după pauză, în minutul 50, când Genchev a finalizat singur cu portarul o pasă trimisă de Wesley.
Universitatea Craiova a reuşit să reducă din handicap în minutul 89, când Florin Costea a marcat cu un şut grozav de la marginea careului, însă a fost prea târziu ca Ştiinţa să mai salveze vreun punct.
La finalul partidei, Cristi Hăisan, portarul oaspeţilor, a declarat că formaţia condusă de Marius Lăcătuş nu se poate gândi încă la titlu în acest sezon, chiar dacă ocupă locul trei după 11 etape . "Nu am avut mari atuuri contra Universităţii, am vrut să jucăm fotbal, îi avem şi pe cei doi brazilieni cărora le place extrem de mult fotbalul spectacol şi arată asta meci de meci. Şi Lăcătuş ne-a dat un imbold din puterea dumnealui, acum ne aşteaptă un meci greu cu Internaţional pe teren propriu. Presiunea e pe noi, avem de câştigat în faţa unui adversar care se descurcă excelent în deplasare. Ar fi prea mult să ne gândim la titlu, luăm jocurile pe rînd şi vedem pe parcurs", a declarat Hăisan, scrie Gazeta Sporturilor.
Antena3.ro