În cererea de divorţ pe care miliardarul a depus-o personal la judecătorie, la sfârşitul anului trecut, acesta spune doar că relaţiile dintre ei s-au răcit. Iremediabil. Şi cum nu mai există cale de împăcare, cei doi vor trebui să facă şi partajul. Iar aici lucrurile se complică. Cei doi vor împărţi societăţi imobiliare şi Clubul Sportiv Unirea Urziceni, o avere uriaşă estimată la peste 80 de milioane de euro. Procesul de divorţ se va relua pe 22 februarie.
Până atunci, cei doi au primit un termen în care să se gândească la împăcare, mai ales că nu sunt la prima încercare de despărţire. În ianuarie 2006, Nicoleta Bucşaru a vrut să divorţeze, dar a renunţat de dragul fetiţei pe care o au împreună.
Observator