Dacă România păstrează şanse minuscule de calificare la Campionatul Mondial din 2010, Răzvan Lucescu se poate declara mulţumit că este pe cale să construiască o echipă naţională capabilă să învingă pe terenul unei formaţii aflate în cărţile calificării.
România a obţinut miercuri a doua victorie sub comanda lui Răzvan Lucescu, din tot atâtea partide disputate, după ce a învins cu 1-0, la Budapesta, selecţionata similară a Ungariei. Într-un meci amical jucat în memoria fostului handbalist Marian Cozma, România s-a impus graţie unui gol magnific înscris de Tiberiu Ghioane.
Ungaria a avut primele mari ocazii ale partidei, în minutul 21, după ce mingea a lovit de două ori bara porţii apărate de Dani Coman, în urma unui corner. În minutul 29, Huzsti a centrat înşelător spre poartă, iar Coman a respins de sub bară. Deşi jocul era echilibrat, România a reuşit să intre în avantaj la cabine, Ghioane înscriind în minutul 41 cu un şut de la marginea careului, plasat la vinclu.
În debutul părţii secunde, atenţia a fost reţinută mai mult de galeria română, care a aprins torţe şi a aruncat cu câteva pe pista stadionului, fapt ce a determinat intervenţia forţelor de ordine. Ungaria a fost mult mai ofensivă la reluare şi a avut câteva acţiuni periculoase la poarta lui Coman, cea mai notabilă fiind cea din minutul 53, când Gera a şutat pe lângă ţintă.
Tricolorii au reuşit totuşi al patrulea succes consecutiv în faţa Ungariei, după ce precedentele trei victorii au fost simetrice, cu scorul de 2-0, una la Budapesta şi două la Bucureşti.
Au evoluat echipele:
Ungaria: 1. Gábor Babos - 2. Gábor Gyepes (19. Csaba Fehér, 74), 3. Vilmos Vanczák, 4. Roland Juhász, 5. Boldizsár Bodor (16. Krisztián Vadócz, 83) - 8. Pál Dárdai (15. Balázs Tóth, 76), 10. Tamás Hajnal (căpitan) - 11. Szabolcs Huszti (17. Gergely Rudolf, 46), 6. Péter Halmosi, 7. Balázs Dzsudzsák (14. Zoltán Gera, 46) - 9. Sándor Torghelle (18. Tamás Priskin, 78). Selecţioner: Erwin Koeman.
România: 1. Dănuţ Coman - 4. Ovidiu Dănănae (2. Vasile Maftei, 39), 6. Mirel Rădoi (15. Dorin Goian, 60), 5. Cristian Chivu (căpitan; 19. Marius Constantin, 82), 3. Mihai Neşu - 7. Tiberiu Ghioane - 10. Bogdan Mara (20. Mihai Roman, 75), 21. Maximilian Nicu (8. Paul Codrea, 60), 16. Iulian Apostol - 11. Ionel Dănciulescu (17. Romeo Surdu, 46), 9. Ciprian Marica. Selecţioner: Răzvan Lucescu.
Antena3.ro