Valentin Bădoi şi-a creat la Rapid şi la Steaua o imagine de jucător foarte liniştit şi chiar retras, un "lup singuratic", care îşi face treaba cu profesionalism şi tace. Nu şi de această dată însă, fundaşul dreapta şocându-l pe Balint cu o reacţie dură, potrivit gsp.
"Pleacă odată, mă, de aici, cu motocicleta ta cu tot! Nu vezi că nimeni nu te mai suportă!", i-ar fi strigat Bădoi fostului internaţional din Ghencea.
Balint nu a suportat să fie umilit în faţa propriilor jucători şi a sărit să îi aplice o corecţie jucătorului, doar intervenţia celorlalţi fotbalişti oprindu-i. Scaunul tehnicianului se clătina oricum după ratarea aproape sigură a titlului de campioană şi pierderea meciurilor importante cu Dinamo şi Urziceni, dar acest episod, care a ajuns la urechile patronului Marian Iancu, pune pecetea pe plecarea lui Balint de la FC Timişoara.
Antena3.ro