„Am fost înştiinţaţi de cei de la LPF că decizia TAS ne este defavorabilă, astfel că meciul Pandurii - Oţelul nu se va mai disputa”, a declarat Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al gorjenilor, pentru Mediafax.
„Tribunalul de Arbitraj Sportiv a emis decizia apelulurilor formulate de clubul român de fotbal CS Pandurii Lignitul în legătură cu neprogramarea la meciurile oficiale şi la meciul CS Pandurii Lignitul - FC Oţelul Galaţi, programat iniţial la 25 februarie 2011.
Liga Profesionista de Fotbal din România a hotărât ca meciul să fie pierdut prin neprezentare de CS Pandurii Lignitul ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către club şi a nerespectării deciziilor anterioare ale LPF.
TAS a considerat primul apel al CS Pandurii Lignitul din 1 martie 2011 inadmisibil (apelul împotriva deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din 8 februarie 2011 care a sancţionat clubul cu neprogramarea în meciuri oficiale şi cu interzicerea de a mai face transferuri până la plata datoriilor) şi a respins al doilea apel din 6 aprilie 2011 (apelul împotriva deciziei Comisiei de Recurs a LPF din 10 martie 2011, potrivit căreia meciul CS Pandurii Lignitul - FC Oţelul Galaţi se omologhează cu victoria oaspeţilor). Ca urmare a acestora, rezultatul meciului dintre CS Pandurii Lignitul şi FC Oţelul Galaţi este neschimbat, 0-3.
Întreaga motivare a deciziei va fi comunicată în câteva săptămâni celor două părţi”, se arată în comunicatul TAS.
„Am primit decizia fără niciun fel de emoţie, pentru că era decizia la care mă aşteptam. Acesta este şi motivul pentru care ne-am permis să organizăm, duminică, petrecerea prin care să sărbătorim titlul de campioană”, aspus Marius Stan după aflarea verdictului TAS.
Unul dintre cei mai virulenţi contestatari ai gălăţenilor, Marian Iancu, a acceptat decizia, dar nu a ratat ocazia de a trimite din nou săgeţi în direcţia campioanei. „Chiar dacă mă doare şi campioana s-a decis cu trei puncte obţinute la masa verde şi prin fraudă, cu ajutorul unor arbitri, avem certitudinea acum că TAS a girat pentru comisiile Ligii, că judecă bine şi aplică regulamentul. E singurul aspect pozitiv din toată această tevatură care mi-a lăsat un gust amar. Avem o campioană care nu merită locul 1. Păcat de munca lui Dorinel, păcat de munca jucătorilor, trei puncte la masa verde, 12 puncte făcute cadou în cascadă de arbitri, un campionat fraudulos câştigat de o echipă fără niciun fel de merit. Mai mult de locurile 5-6 nu aveau cum să obţină”, a declarat oficialul de pe Bega pentru Gazeta Sporturilor.