Echipa Sportul Studenţesc a înregistrat prima victorie în acest an în Liga I, învingând, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia Universitatea Craiova, în etapa a XXIII-a.
În minutul 44, „studenţii“ au deschis scorul, după ce Postolache a centrat de pe partea dreaptă, iar Ferfelea a înscris din vole de la 11 metri.
În minutul 44, „studenţii“ au deschis scorul, după ce Postolache a centrat de pe partea dreaptă, iar Ferfelea a înscris din vole de la 11 metri.
Sportul şi-a mărit avantajul în minutul 50, prin Curelea care a înscris de la 13 metri, pe colţul scurt, după ce l-a întors pe Zoro.
În minutul 66, Gângioveanu l-a faultat în careu pe Ferfelea, iar Tiberiu Bălan a transformat lovitura de pedeapsă dictată de arbitrul Marian Balaci, scorul devenind 3-0 pentru Sportul.
Universitatea Craiova a avut două ocazii, în minutele 76 şi 85, când Subotici a lovit bara.
Prepeliţă a ieşit de pe teren în minutul 85, după o accidentare, echipa craioveană evoluând în ultimele minute cu zece jucători.
Partida a fost arbitrată la centru de Marian Balaci.
Cei aproape 1.000 de fani craioveni, prezenţi la meci, le-au adresat injurii fraţilor Florin şi Mihai Costea, ameninţându-i că le vor rupe picioarele.
Ultima victorie a echipei Sportul Studeţesc data din 7 noiembrie 2010, când "studenţii" s-au impus, cu 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, în etapa a XIV-a a Ligii I.