Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Steaua, salt de 17 poziţii în clasamentul IFFHS. CFR Cluj ocupă locul 87

Steaua, salt de 17 poziţii în clasamentul IFFHS. CFR Cluj ocupă locul 87

<1 minut de citit Publicat la 10:11 03 Noi 2008 Modificat la 10:11 03 Noi 2008
Steaua, salt de 17 poziţii în clasamentul IFFHS. CFR Cluj ocupă locul 87
Vicecampioana României, Steaua Bucureşti, a urcat 17 poziţii în clasamentul pe luna octombrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), până pe locul 97, cu 114,5 puncte. Totuşi, cea mai bine clasată formaţie românească în această ierarhie rămâne CFR Cluj, în ciuda căderii de două poziţii. Campioana Ligii I ocupă locul 87, cu 122 puncte.
Unirea Urziceni ocupă locul 141, după o coborâre de o poziţie, cu 97,5 puncte, în timp ce FC Vaslui a căzut de pe locul 162 pe 181 şi are 85,5 puncte. Coborâri spectaculoase au înregistrat şi Dinamo şi Rapid, ?câinii? ocupând poziţia 217 (coborâre de pe 152), cu 77 puncte, iar giuleştenii aflându-se pe locul 258, cu 71 puncte, după ce luna trecută s-au aflat pe locul 224. Ultima formaţie românească din clasament, FC Timişoara, a urcat trei locuri şi se află pe 316, cu 64,5 puncte.
La vârful ierarhiei se află, la egalitate de puncte, 270, formaţiile FC Barcelona şi Liverpool, în timp ce fostul lider al clasamentului, Manchester United, a căzut pe locul trei cu 269 de puncte.
Antena3.ro

×
x close