Înainte de finala de sub Tâmpa, Antena3.ro vă propune o scurtă călătorie în trecut pentru a rememora cinci meciuri dintre Steaua şi Dinamo rămase memorabile dintr-un motiv sau altul.
Steaua - Dinamo 3-3, Campionat 1987/1988
Etapa a 31-a din ediţia de campionat 1987/88. Nicio surpriză, Steaua şi Dinamo în luptă pentru titlu, la mare distanţă de restul echipelor. Meciul decisiv urma să aibă loc pe 8 iunie, în Ghencea. Elevii lui Mircea Lucescu aveau nevoie să învingă pentru a-şi depăşi rivala, care avea un punct mai mult în clasament. A rezultat astfel o partidă devenită clasică în istoria confruntărilor dintre cele două mari ale fotbalului românesc.
Miza şi-a pus amprenta în startul partidei, care a început sub „auspicii mai puţin promiţătoare, într-o atmosferă de tensiune, vizibilă şi în tribune (unde dialogul galeriilor nu s-a menţinut mereu în limitele sportivităţii), dar mai ales în teren, unde nervozitatea jucătorilor a dus în primele 10 minute la multe obstrucţii, faulturi şi chiar altercaţii”, după cum scria ziarul Sportul de a doua zi.
Nervozitatea în rândul dinamoviştilor a crescut şi mai mult, după ce Cămătaru a înscris, însă golul său a fost anulat pentru offside, iar câteva secunde mai târziu arbitrul Ioan Igna a dictat penalty pentru Steaua în urma unei intervenţii a lui Lupescu asupra lui Lăcătuş. Hagi a transformat şi echipa antrenată de Anghel Iordănescu se afla în avantaj. Dinamo a egalat după jumătate de oră de joc, tot dintr-o lovitură de pedepasă, obţinută de Mihăescu şi executată de Vaişcovici.
Steaua a avut un start de repriză senzaţional, reuşind să înscrie de două ori, prin Lăcătuş şi Hagi, la capătul a două acţiuni superbe, care au dus scorul la 3-1. Meciul era însă departe de a se termina, pentru că alb-roşii au revenit şi au replicat imediat prin Cămătaru. Ba mai mult, Vaişcovici a făcut şi el dubla, după o acţiune personală de toată frumuseţea şi a stabilit scorul final. Unul favorabil steliştilor, care rămâneau lideri şi aveau să cucerească un nou titlu fără să cunoască înfrângerea.
Steaua - Dinamo 5-0, Semifinalele Cupei României 1984/1985
În 1985, Steaua punea capăt unei perioade de şapte ani fără titlu. Campionatul fusese câştigat după un 2-2 pe teren propriu cu FC Bihor, meci în urma căruia se lăsase cu scandal, ministrul Apărării din acea perioadă, Constantin Olteanu, nemulţumit de evoluţia roş-albaştrilor, punându-i la zid pe toţi cei din club, de la secundul Iordănescu până la preşedintele Ion Alecsandrescu.
Odată terminată criza de nervi, generalul Olteanu a revenit la sentimente mai bune şi l-a anunţat pe Alecsandrescu faptul că prima pentru meciul cu Dinamo din semifinalele Cupei României, desfăşurat la patru zile distanţă de cel cu orădenii, urma să fie de 6.000 de lei, cea mai mare până în acel moment. Când Emerich Jenei le-a spus jucătorilor săi câţi bani ar putea câştiga în caz de victorie, replica lui Petcu a venit instantaneu. Şi, mai ales, profetic. „6.000? Păi, la lovelele astea, îi batem rău, nea Imi”, a spus constănţeanul.
Pe 12 iunie 1985, fostul „23 August” era luat cu asalt de 60.000 de spectatori, singurii oameni care au văzut demonstraţia de forţă a roş-albaştrilor. Partida nu doar că nu a fost televizată, dar nici măcar nu a fost filmată, astfel că nu există nicio imagine de la întâlnirea respectivă.
Meciul a început tare, cu Dinamo având primele ocazii, printre care şi o bară a lui Andone. În minutul 27, Piţurcă a scăpat de marcajul lui Nicolae şi a finalizat cu un şut la colţul lung pasa primită de la Tudorel Stoica. 1-0 pentru Steaua, care nu a mai cedat iniţiativa până la final. Barele lui Balint şi Lăcătuş au anunţat golul doi, marcat de şeptarul stelist cu puţin timp înainte de pauză.
La cinci minute de la reluare, Piţurcă a făcut dubla, din nou din pasa lui Stoica, moment din care Steaua a început să joace pentru public. În acest fel, la capătul unor acţiuni superbe, formaţia din Ghencea a mai înscris de două ori. Lăcătuş l-a lobat elegant pe Moraru, iar Balint a stabilit scorul final cu o execuţie splendidă, mingea muşcând bara înainte de a intra în poartă.
Andrei Vochin povesteşte în cartea sa „Super Steaua” că, după finalul meciului, pe străzile de lângă stadion, miliţienii erau salutaţi de fanii roş-albaştrilor cu mâna desfăcută, pentru a le reaminti umilinţa lui Dinamo. Steliştii aveau de ce să se bucure. Puneau capăt unei secete de mulţi ani în care stătuseră în umbra marii rivale. Triumful va fi completat cu victoria din finala Cupei, 2-1 împotriva Universităţii Craiova. Peste doar un an, era cucerită Cupa Campionilor.
Steaua - Dinamo 0-3, Campionat 1989/1990
Finalul hegemoniei steliste din a doua jumătate a anilor '80 a început într-o zi de septembrie a anului 1989. Roş-albaştrii, vicecampionii Europei la momentul respectiv, au pierdut cu scor de neprezentare în Ghencea în faţa lui Dinamo, o echipă care „ar fi cucerit de trei ori la rând Cupa Campionilor, dacă nu venea Revoluţia”, după cum obişnuieşte să spună Mircea Lucescu.
„Am cerut trei-patru ani pentru a forma o echipă la Dinamo, ceea ce s-a şi întâmplat. În acel sezon, nu ne putea bate nimeni, creasem o mare echipă şi o adevărată familie. Pentru noi a fost perfect că meciul a venit în startul campionatului, eram în vârf de formă. A fost un mare succes şi chiar îmi amintesc că le-am spus conducătorilor de atunci că va fi anul nostru”, şi-a amintit peste ani Lucescu.
Dinamo şi-a luat tare adversara şi, după numai un sfert de oră, a deschis scorul prin Mateuţ. Steaua nu a aşteptat prea mult pentru a da replica, însă a avut în faţă un portar, Stelea, aflat în zi mare. Răducioiu putea închide meciul în startul părţii secunde, dar a ratat incredibil cu poarta goală. Ce nu a reuşit pe atunci tânărul atacant, au reuşit două rezerve. Daniel Timofte a dublat avantajul „câinilor” la chiar prima atingere de balon, iar Cezar Zamfir a finalizat un contraatac şcoală, după o pasă minunată a lui Sabău. Steliştii şi-au pierdut cumpătul, iar Hagi l-a lovit pe Lupescu şi a fost eliminat.
„A fost veselie mare în vestiar la final, iar când am ajuns în Ştefan cel Mare ne-au aşteptat foarte mulţi suporteri. A fost meciul nostru, puteam să le dăm şapte”, a povestit Mateuţ, cel care deschisese scorul. Deşi era abia etapa a treia a campionatului, începea să fie evident pentru toată lumea că urmează un transfer de putere. Dinamo a câştigat în acel sezon campionatul, pentru prima oară după şase ani, succes dublat de cel din Cupa României.
Dinamo - Steaua 2-4, Campionat 2002/2003
„Le-am stins lumina”, declara Claudiu Răducanu la finalul meciului de pe 23 martie 2003 din Ştefan cel Mare. A fost prima partidă jucată în nocturnă de Dinamo pe propriul stadion şi debutul lui Andone ca tehnician al alb-roşilor. Dar, poate mai important, a fost a patra înfrângere consecutivă dintr-o serie de şapte, perioadă care a compromis practic întregul sezon al „câinilor”.
Într-un ediţie de campionat dominată autoritar de Rapid, care avea să câştige titlul cu un avans de şapte puncte, victoria în derby putea reprezenta un bun pansament pentru fiecare dintre cele două mari rivale. Dinamo venea însă la meciul cu Steaua după trei înfrângeri consecutive, 1-3 cu FCM Bacău, 0-3 cu Astra şi 2-3 cu Ceahlăul, şi căzuse până pe locul 4, la 14 puncte în spatele liderului.
Exact înaintea duelului cu roş-albaştrii, Cornel Dinu a fost demis, locul său pe bancă fiind luat de Ioan Andone, care, în sfârşit, devenea antrenorul lui Dinamo. „Fălcosul” avea un palmares pozitiv în confruntările cu Victor Piţurcă, tehnicianul Stelei în acea perioadă, pe care îl învinsese de două ori în sezonul precedent, pe când o pregătea pe Sportul. De această dată însă, găsea în Ştefan cel Mare o formaţie cu un moral la pământ, iar marea rivală se afla într-o formă de zile mari. Nu putea exista moment mai prost pentru o astfel de partidă.
Băieţii lui Piţurcă au început mai bine şi au deschis scorul în minutul 5, când una dintre celebrele centrări ale lui Florentin Dumitru l-a găsit pe Claudiu Răducanu demarcat, iar atacantul roş-albaştrilor l-a învins pe Cristi Munteanu. După ce Opriţa a trecut pe lângă 2-0, Dinamo a egalat, în urma unui penalty obţinut de Bărcăuan şi transformat de Dănciulescu, aflat la primul gol împotriva Stelei de la plecarea sa din Ghencea. Scorul pauzei l-a stabilit Boştină, în prelungirile primei reprize, cu o execuţie frumoasă din semifoarfecă.
Steaua a dominat şi startul părţii secunde, la zece minute de la reluare, Aliuţă punând mingea parcă cu mâna în vinclul porţii lui Munteanu. La 1-3, dinamoviştii nu şi-au mai putut ţine nervii în frâu, iar Alexa şi Frăsineanu au fost eliminaţi. Piţurcă a ordonat retragerea, mulţumit de rezultat, ceea ce era să-l coste. Tamaş a marcat în minutul 90 pentru 2-3, însă Claudiu Răducanu a reuşit dubla imediat şi a rispit şi ultimele emoţii.
Inaugurarea nocturnei din Ştefan cel Mare şi debutul lui Andone fuseseră stricate chiar de marea rivală. Au urmat alte trei eşecuri consecutive pentru alb-roşii, care au compromis iremediabil sezonul, unul încheiat abia pe locul 6. De cealaltă parte, Steaua a mai redus din diferenţa care o separa la acel moment de Rapid, dar nu a reuşit mai mult de o clasare pe poziţia secundă.
Dinamo - Steaua 6-4, Finala Cupei României 1989/1990
Dintr-o astfel de istorie nu putea lipsi tocmai Dinamo-Steaua din 1990, ultima finală în care cele două echipe s-au întâlnit, în urmă cu 21 de ani. S-au marcat zece goluri, o singură dată în istoria competiţiei înscriindu-se mai mult, în ultimul act dintre Rapid şi Ripensia, în 1935, când giuleştenii au învins cu 6-5, însă acea partidă s-a încheiat după prelungiri.
În primăvara anului 1990, în capitală încă se simţea miros de praf de puşcă. Bucureştiul păstra încă urmele gloanţelor pe clădirile din centrul oraşului, dar se intrase într-o altă eră. Nu şi din punct de vedere fotbalistic, pentru că Dinamo şi Steaua încă erau cele mai importante echipe ale ţării, dând majoritatea jucătorilor la naţională, care se pregătea să participe la primul Campionat Mondial după o pauză de două decenii. Tocmai din acest motiv, sezonul fusese programat astfel încât să se termine mai devreme, iar finala Cupei urma să aibă loc pe data de 2 mai.
Faptul că românii începuseră să aibă şi alte preocupări s-a văzut din faptul că doar 30.000 de spectatori au fost prezenţi în tribunele fostului „23 August”. Dinamo cucerise primul titlu după şase ani şi era pe val. Steaua era deja uzată şi, mai mult decât atât, urma să joace fără patru piese grele: Lung, Dan Petrescu, Iovan şi Hagi. În aceste condiţii, Anghel Iordănescu l-a reprofilat pe Negrău din atacant în fundaş central, decizie care se va dovedi fatală, pentru că omul pe care trebuia să-l marcheze, Florin Răducioiu, avea să înscrie de trei ori.
Prima oară a făcut-o în minutul 3, Ilie Dumitrescu reuşind să egaleze împotriva cursului jocului. Mateuţ şi Răducioiu au punctat înainte de pauză şi au dus scorul la 3-1, Dinamo dezlănţuindu-se după pauză, când Sabău şi Lupu au marcat în numai zece minute, tabela arătând un neverosimil 5-1. Pe fondul relaxării alb-roşilor, Lăcătuş şi Rotariu au redus din diferenţă, însă Răducioiu şi-a definitivat hattrickul cu opt minute înainte de final. Ultimul gol al meciului a fost înscris de Ungureanu, care a stabilit rezultatul final.
„A fost anul dinamoviştilor. Am avut mulţi accidentaţi şi am simţit lipsa lui Hagi, Lung, Petrescu. Iordănescu a făcut improvizaţii, jucând cu Negrău fundaş, deşi el era atacant. La Dinamo erau Răducioiu, Sabău, Klein, Rednic, Andone, o echipă formată de Mircea Lucescu şi ajunsă la maturitate”, a povestit Ilie Dumitrescu, în timp ce fostul său coechipier, Nicolae Ungureanu, este de părere că Steaua nu avea practic nicio şansă: „Acum, când şi mă gândesc, îmi dau seama că nu se putea termina altfel atunci. Dinamo avea o echipă foarte tare, n-aveam ce să le mai facem. Ne bătuseră şi în toamna lui '89, în campionat, cu 3-0”.
De cealaltă parte, entuziasmul era la cote înalte. Dinamo reuşise dubla campionat-cupă şi nu oricum, ci învingându-şi clar marea rivală. „Puteam să le dăm câte goluri voiam, aşa mare era diferenţa atunci. Am zis să nu le dăm prea multe, pentru că steliştii chiar nu aveau ce să ne facă”, şi-a amintit Sabău în urmă cu câţiva ani, declaraţie întărită şi de portarul din acea perioadă a dinamoviştilor, Bogdan Stelea: „Puteam să-i batem şi mai rău, dar ne-am relaxat la 5-1. Nu mă aşteptam ca diferenţa să fie atât de mare, dar Steaua a jucat atunci fără Iovan, Petrescu, Hagi, Lung. Câştigasem eventul, dar, deşi am învins, eram supăraţi după meci că nu i-am bătut mai tare”.
În acea vară, majoritatea jucătorilor de la cele două echipe s-au transferat în străinătate, lucru care a afectat-o atât pe Steaua, cât şi pe Dinamo, care un an mai târziu vor fi învinse în campionat, dar şi în Cupă, de Universitatea Craiova.
