Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Steaua câştigă in extremis, după eliminarea a trei jucători de la FCM Târgu Mureş, scor 1-0

Steaua câştigă in extremis, după eliminarea a trei jucători de la FCM Târgu Mureş, scor 1-0

1 minut de citit Publicat la 16:27 20 Noi 2010 Modificat la 16:27 20 Noi 2010
Steaua câştigă in extremis, după eliminarea a trei jucători de la FCM Târgu Mureş, scor 1-0
Foto: gsp.ro
Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, într-un meci în care arbitrul Alexandru Tudor a arătat zece cartonaşe galbene şi patru roşii, informează Mediafax.
   
În minutul 13, arbitrul Alexandru Tudor i-a arătat cartonaşul roşu jucătorului echipei FCM Târgu Mureş, Bruno Fernandes, pentru un fault asupra lui Pantelis Kapetanos. Fernandes a avut un atac întarziat asupra grecului, iar piciorul l-a lovit direct în stomac pe atacantul stelist.
   
În minutul 34 s-a restabilit egalitatea între jucători, după ce fundaşul stelist Eric Bicvalvi a fost eliminat, pentru că l-a lovit cu cotul în figură pe Astafei.
   
În minutul 65, Borislav Topici (FCM Târgu Mureş) primeste cartonaşul roşu, după ce l-a lovit cu cotul în gură pe Kapetanos.
   
După numai două minute, Alexandru Tudor a mai eliminat un jucător de la echipa gazdă, pe Ciprian Vasilache, după ce acesta l-a călcat pe şold pe Bogdan Stancu.
   
În minutul 73, Kapetanos a trimis mingea în poartă, din cinci metri, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
   
În minutul 90+2, Marius Bilaşco aduce victoria echipei Steaua, el trimiţând mingea cu capul din 6 metri pe sub portarul Şteţca.

Centralul Tudor a arătat în total 14 cartonaşe, 10 galbene şi patru roşii.
   
După eliminările jucătorilor de la FCM, spectatorii au început să strige: "Hoţii, hoţii".

×
x close