Oficialii UEFA nu au făcut încă public anunţul.
"Steaua joacă în preliminariile Ligii Campionilor. Asta e tot ce contează. Că amendă, că perioadă de probaţiune, asta e altceva, dar suporterii trebuie să ştie că pe 16 iulie trebuie să umple stadionul, pentru că trebuie să batem la o diferenţă care să ne califice din primul meci. A fost descătuşare în autocar, pentru că toţi ne-am gândit numai la asta. Nu am avut viaţă zilele astea, de când UEFA a declanşat procedura disciplinară aveam cele mai negre scenarii. Acum până şi ploaia mi se pare mai frumoasă", a declarat Stoica la un post de televiziune.
Valeriu Argăseală: Steaua a primit o sancţiune cu suspendare, cu o perioadă de încercare de cinci ani
Echipa Steaua va întâlni formaţia FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manşe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua va juca primul meci pe teren propriu.
Pentru a fi sigură de evolutia în Liga Campionilor, Steaua aştepta decizia Comisiei de Control şi Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentinţa ÎCCJ în dosarul "Valiza". Campioana României risca excluderea din competiţiile europene ca urmare a cazului de corupţie în care finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
Steaua va juca în această seară de la ora 21.00, ultimul meci amical din stagiul din Austria, cu Videoton.