Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Sportul învinge cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu în primul meci din etapa a 28-a

Sportul învinge cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu în primul meci din etapa a 28-a

1 minut de citit Publicat la 18:59 22 Apr 2011 Modificat la 18:59 22 Apr 2011
Sportul învinge cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu în primul meci din etapa a 28-a
Sportul Studenţesc a învins pe teren propriu cu scorul de 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu în primul meci al etapei a 28-a din Liga I. Echipa lui Gheorghe Mulţescu a revenit printr-o dublă reuşită de Tibi Bălan în repriza a doua, după ce la pauză oaspeţii conduceau cu 1-0 în urma golului marcat de Vranjes.
 
Neînvinsă de cinci etape, echipa lui Petre Grigoraş a început meciul din Regie cu liniştea pe care ţi-o oferă o astfel de serie pozitivă. Aproape firesc, a picat şi golul, în minutul 12, Vranjes reuşind să înscrie din apropiere cu o execuţie spectaculoasă.
 
Replica studenţilor a venit prompt, dar cele două încercări de la distanţă ale lui Nae nu au prins spaţiul porţii lui Mingote. Oaspeţii au încercat să mai profite o dată de naivitatea defensivă a Sportului, dar Stromajer nu a ajuns la centrarea lui Lemnaru.
 
Finalul primei reprize a aparţinut clar gazdelor, Ferfelea irosind două situaţii excelente din careul Pandurilor, în timp ce Tibi Bălan nu a cadrat şutul expediat de la aproximativ 20 de metri.
 
În partea a doua, Sportul a forţat cu mai multă convingere, însă a fost nevoie de intrarea lui Vali Negru pentru ca reuşi să înscrie. La trei minute de la intrarea sa în teren, fostul rapidist i-a pasat excelent lui Tiberiu Bălan, iar decarul din Regie l-a învins pe Mingote cu un şut din interiorul careului.
 
Golul a mărit viteza de joc, rezultând un meci pe contre, cu elevii lui Mulţescu mai periculoşi. Ferfelea l-a iertat pe portarul gorjenilor după ce a primit o pasă de la Tibi Bălan, acesta din urmă reuşind să-i aducă pe studenţi în avantaj cu zece minute înainte de final, la o fază în care Viera şi Mingote au greşit grav.
 
Grigoraş introdus pentru asaltul final jucători de atac, însă aceşta nu au adus plusul dorit de tehnicianul Pandurilor. Sportul obţine a cincea victorie din campionat şi ajunge la 17 puncte, însă rămâne pe ultimul loc al clasamentului. De cealaltă parte, gorjenii suferă prima înfrângere după cinci meciuri şi continuă să se afle pe poziţia a 12-a, cu 33 de puncte.
 
Sportul: Viciu - Farmache (negru 67), D. Lung, Raţiu, Maxim - Irimia, Ferfelea, Ghinga (Ciupe 32), Bălan, Nae (C. Gheorghe 46) - Curelea
 
Pandurii: Mingote - G. Matei (Pleaşcă 81), Rada (A. Voina 84), Viera, Grecu - Voiculeţ (Popete 84), Nistor, Vranjes, Băcilă - Lemnaru, Stromajer.

×
x close