Prima ocazie a meciului din Regie le-a aparţinut oaspeţilor. În minutul 4, Liţu a scăpat singur spre poarta studenţilor, dar finalizarea sa a lăsat de dorit şi nu a găsit decât plasa laterală. Deşi ambele echipe aveau nevoie de puncte, pentru obiective diferite, oprtunităţile de gol cu adevărat periculoase au lipsit.
Cel mai activ om al gazdelor a fost Curelea, care a avut două şanse destul de bune de a deschide scorul în primele 20 de minute. Acelaşi jucător a avut şi ultima ocazie înainte de pauză, dar nu a reuşit să tragă spre poartă la o fază apărută însă din întâmplare.
La reluare, Cristi Puştai l-a introdus pe teren pe Eric, în locul lui Florin Bratu, iar mişcarea tehnicianului medieşean s-a dovedit una inspirată. Gazul a devenit echipa mai activă, iar atacantul brazilian a deschis scorul în minutul 66, transformând un penalty obţinut de Hoban în urma unui fault al lui Patriche.
Studenţii au avut şi ei şansa lor, şi tot de la 11 metri, după ce Lazăr a faultat în careu. Lovitura de pedeapsă a fost însă irosită de Ferfelea, care a tras slab şi i-a permis lui Pleşca să apere. Cu cinci minute înainte de final, oaspeţii ar fi putut scăpa de orice emoţie, dar centrarea lui Pârvulescu a căzut pe transversală, apoi mingea a fost reţinută de Niculescu.
Până la sfârşit, Eric şi Muntean au ratat şi ei din situaţii favorabile, astfel că meciul se încheie cu succesul la limită al Gazului, care face 24 de puncte, în timp ce Sportul continuă să se afle pe ultimul loc al clasamentului, cu numai 10 puncte şi cu şanse minime de a evita retrogradarea.
Sportul: Niculescu - Ciupe, Patriche, D. Lung, Maxim - Ferfelea (C. Gheorghe 80), Irimia, Ghinga (Cruceru 76), Cazan (Chetan 72) - Curelea, L. Dobre
Gaz Metan: Pleşca - Vukadinovici, Akaki, Fl. Lazăr, Trtovac - Pârvulescu, Cr. Todea, Hoban, Dudiţă (Muntean 60) - Liţu (Radu Zaharia 73), Fl. Bratu (Eric 46).