Oficialii FRF vor negocia astăzi cu următorul nume de pe lista potențialilor selecționeri, fiind șanse mari ca acesta să accepte.
Dan Petrescu a refuzat să preia echipa națională, iar șefii FRF s-au reorientat spre Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo.
Potrivit surselor GSP.RO, Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice de la FRF, se va întâlni în această seară cu tehnicianul dinamovist de 41 de ani, pentru a-i propune acestuia să preia banca României.