Membrana acoperișului stadionului Național Arena este de clasa „B”, a hotărât astăzi dimineață Comisia tehnică de la Ministerul Dezvoltării, susțin surse din primăria Capitalei, citate de Cătălin Tolontant pe Tolo.ro.
Indicativul clasa „B” indică o siguranță sporită la foc, mai scrie acesta. Informația nu a fost încă verificată de Ministerul Dezvoltării.
Arena Naţională, stadion care a costat 234 de milioane de euro şi are o capacitate de 55.634 de locuri, a fost închis la începutul lunii noiembrie din pricina unor probleme ridicate de materialul din care este construit acoperişul retractabil. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a decis că stadionul poate fi folosit dacă Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Bucureşti îşi asumă răspunderea, ISU neoferind aviz favorabil de funcţionare.
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a anunţat că îşi asumă răspunderea pentru redeschiderea stadionului în vederea disputării meciului amical cu Spania din 27 martie, însă primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, nu a dorit să facă acest lucru.