"Din punctul meu de vedere, am ales soluția cea mai bună în acel moment. Din păcate, cel care a jucat pe postul lui nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele. Răzvan Raț poate declara ce vrea, dar îl atenționez: și în calitate de căpitan de echipă, trebuie să aibă grijă în discursul pe care îl provoacă.", a adăugat tehnicianul.
"Dacă merită, îl voi convoca în continuare. Trebuie să înțeleagă că nu am fost mulțumit de el la meciul anterior, când, tot așa, mi-a spus că e apt de joc și practic a jucat la 50% din posibilitățile lui. Nu am vrut să dezvălui acest lucru. În condițiile în care în dimineața jocului cu Irlanda de Nord mi-a spus că este doar 70% apt de joc și știe că doream să joace, el vine și face declarațiile pe care le-a făcut. E dreptul lui să declare orice, dar trebuie să și le asume.", a mai spus selecționerul echipei naționale.
Mai multe, pe digisport.ro.