Pe un teren aproape imposibil şi cu o echipă a Unirii Urziceni încropită în grabă în săptămâna dinaintea meciului, Rapid şi-a intrat mai greu în ritm. A fost nevoie de mai mult de 40 de minute şi de două mari ocazii ale ialomiţenilor, ratate de Apostol şi Rusescu, pentru ca elevii lui Şumudică să se trezească la viaţă.
După ce Roman a trimis mult peste din poziţie favorabilă (43), giuleştenii au reuşit să deschidă scorul. Bozovic a centrat de pe partea stângă, mingea a ajuns la Sburlea, iar acesta, lăsat liber în careu, l-a învins cu un şut la colţul scurt pe Curcă, cu un minut înainte de pauză.
Şumudică l-a introdus în teren în debutul părţii secunde pe Grigorie, dar mijlocaşul şi-a „răsplătit” antrenorul cu nervi şi fire de păr albe, după ce a ratat două ocazii uriaşe. Prima oară din situaţie de singur cu portarul (51), apoi de la 7-8 metri de poartă (66), de fiecare dată finalizarea jucătorului rapidist fiind lamentabilă.
Fanii n-au avut prea mult timp să se enerveze, pentru că, în minutul 67, au salutat revenirea în Giuleşti a fiului rătăcitor Pancu. Atacantului nu i-a trebuit prea mult timp pentru a se remarca şi i-a pasat excelent lui Sburlea, dar fostul braşovean a trimis pe lângă din unghi. Finalul a fost liniştit, cu alb-vişinii reuşind să menţină un avantaj minim, dar suficient pentru a obţine cele trei puncte.
În urma acestui rezultat, Rapid urcă pe locul 3 al clasamentului, cu 33 de puncte, în timp ce Unirea rămâne penultima în clasament, cu doar 18 puncte
Rapid: Coman - Candido Costa, Marcos Antonio, M. Constantin, Bozovic - M. Roman (Grigorie 46), Olberdam, Spadacio, S. Frunză - Herea (Pancu 67), Sburlea (Cesinha 76)
Unirea: G. Curcă - Toşca, E. Nicu, Mera, Mustaţă - Onicaş - Pădureţu (Mihalcea 64), I. Apostol, Muzac (Ţene 64), Senin - Rusescu.