Vedeta indiscutabilă a sud-americanilor, Lionel Messi, a rămas pe teren pe toată durata partidei, deşi a avut ceva probleme în primele minute, când a şi vomitat, şi, fără să strălucească, a oferit câteva momente spectaculoase celor peste 40.000 de spectatori.
România a avut o prestaţie bună, peste media evoluţiilor recente, în special în prima repriză, când Marica şi Maxim au ratat două ocazii mari de a marca. Tricolorii au reuşit în cele din urmă să înscrie, cu zece minute înainte de pauză, prin Maxim, dar golul jucătorului lui Stuttgart a fost anulat pe motiv că mingea centrată de Măţel ar fi depăşit suprafaţa terenului. Reluările au arătat însă că decizia arbitrilor a fost una greşită.
Argentinenii nu au forţat foarte mult în prima repriză, însă şi în aceste condiţii ar fi putut deschide scorul prin Higuain sau Aguero, dar cei doi atacanţi ai oaspeţilor au fost blocaţi de fiecare dată de Tătăruşanu.
În partea a doua, numeroasele schimbări din cele două echipe au influenţat ritmul jocului, mult mai scăzut ca în prima repriză. Elevii lui Victor Piţurcă nu au mai ameninţat poarta lui Romero, în timp ce, în celălalt careu, Aguero, Palacio şi Lavezzi au irosit marile şanse ale Argentinei.
Este pentru prima oară când naţionala României nu pierde în faţa Argentinei într-un meci amical, sud-americanii reuşind să se impună în precedentele trei ocazii. În schimb, tricolorii conduc în jocurile oficiale, cu o victorie şi o remiză, ambele la turnee finale de Cupă Mondială.
România: Tătăruşanu (Pantilimon 46) - Măţel (Luchin 75), Grigore, Gardoş, Raţ - Bourceanu, Pintilii - Maxim (Torje 46), Chipciu (Grozav 87), Tănase (C. Lazăr 56) - Marica (Rusescu 67)
Argentina: Romero - Zabaleta, Fernandez, Basanta, Rojo - Gago (Biglia 57), Mascherano, Di Maria (Maxi Rodriguez 89) - Higuain (Lavezzi 77), Messi, Aguero (Palacio 57)