Internaţionalul român, ieşit din vederile selecţionerului Răzvan Lucescu pentru ultima partidă a naţionalei, cu Lituania, în deplasare, vrea să reintre în circuitul echipei naţionale şi, pentru a face acest lucru, are nevoie să aibă cu totul alte prestaţii decât sezonul trecut, când a şi ratat titlul şi locul al doilea cu Dinamo în ultimele etape. Acuzat dur că duce o viaţă extrasportivă extrem de activă, prins chiar de Cristi Borcea în cluburi de mai multe ori împreună cu colegi, precum Lucian Goian, Gabi Torje sau Adrian Cristea, Tamaş se va întoarce la Dinamo şi se va alătura direct cantonamentului "câinilor" de la Aix les Bains din Franţa. Nepregătit fizic, Tamaş se va pregăti separat o perioadă cu Florin Bratu şi Emilian Dolha, care au probleme cu accidentări. Fundaşul de 25 de ani va semnat şi un contract de joc valabil pe un an la începutul săptămânii viitore.
"Vreau să vin să mă antrenez, eu sunt dedicat lui Dinamo şi fotbalului. Să vedem care şi cum va fi viitorul meu, acum încă nu ştiu", a declarat Tamaş.
Antena3.ro