Nici rapidiştii, nici gălăţenii nu au reuşit să marcheze în meciul din etapa a III-a a Ligii I, astfel că, după 94 de minute de joc, tabela stadionului din Giuleşti arăta 0-0. Partida, deşi disputată, nu a beneficiat de prea multe ocazii.
Elevii lui Dorinel Munteanu s-au remarcat prin agresivitate, fapt confirmat de ?superioritatea? la capitolul cartonaşe galbene, cinci, faţă de numai două, câte a primit Rapidul.
Printre spectatorii prezenţi la meci s-au numărat şi selecţionerul Răzvan Lucescu, managerul echipei Gloria Bistriţa, Laurenţiu Reghecampf, şi soţia acestuia, impresarul Ana-Maria Prodan, potrivit Mediafax.
Pe finalul partidei, galeria echipei Rapid i-a adresat injurii preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care nu a fost prezent la meci. De asemenea, un pahar de plastic a fost trimis din tribună spre antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, însă fără să-l lovească pe tehnician.
În momentul de faţă, remiza trimite Oţelul Galaţi în fruntea clasamentului, cu 7 puncte, în timp ce Rapidul lui Marius Şumudică, cu 5 puncte, încheie top 5.
Antena3.ro