„A fost un meci perfect, s-a jucat într-o manieră extraordinară. Prima repriză a fost excepţională datorită organizării, determinării şi agresivităţii. Astfel, bosniacii nu au putut produce nimic în prima repriză. Prima repriză ne-a dat o foarte mare încredere pentru restul meciului. A fost un public fantastic, este pentru prima dacă când l-am avut de partea noastră şi asta ne-a împins de la spate. Vreau să-i remarc pe toţi jucătorii pentru că au evoluat perfect. Au creat presiune asupra adversarului. Am avut un timp suficient la dispoziţie, 11 zile, pentru pregătirea acestui meci. Am reuşit să ne debarasăm de toate aceste probleme din jurul echipei naţionale”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul partidei.
Selecţionerul consideră că adversara României a tratat prea uşor meciul, iar acest lucru a costat-o în cele din urmă: „A contat destul de mult faptul că bosniacii au tratat cu mare uşurinţă acest joc, credeau că vor câştiga sau că vor obţine cel puţin un punct. S-au înşelat şi au întâlnit o echipă motivată”.
În privinţa şanselor de calificare, Lucescu spune că România se află totuşi într-o situaţie favorabilă. „Acum suntem acolo, avem meciurile directe cu adversarii principali. Suntem în plină luptă pentru calificare. Au fost multe voci încă din martie 2010 cum că suntem ieşiţi din cărţile calificării. Acest voci dezbină şi nu ne dau ocazia să avem linişte şi încredere. Până acum nu am acceptat realitatea, că fotbalul românesc este într-o cădere, cu scandaluri, licenţieri şi salarii neplătite. Astea dau o imagine completă a fotbalului nostru”, a explicat tehnicianul.
Subiectul unei eventuale plecări de la echipa naţională nu putea fi evitat. „Nu am comentat până acum nimic, nu am să comentez nici acum. Respectaţi-mi decizia. Mi-a dat cineva vreodată un telefon ca să mă întrebe ceva? Tot timpul s-au creat polemici. În fiecare zi când deschid internetul citesc numai nenorociri. Am încercat să lămuresc cu cine puteam această problemă. Acum nu ştiu dacă m-au crezut sau nu. Au fost atâtea subiecte false, care nu au făcut decât să submineze unitatea unei echipe care se creează foarte greu”, a spus Lucescu