Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Răzvan Lucescu: "Această victorie mică ne-a asigurat locul în urna a doua"

Răzvan Lucescu: "Această victorie mică ne-a asigurat locul în urna a doua"

1 minut de citit Publicat la 12:05 15 Oct 2009 Modificat la 12:05 15 Oct 2009
Răzvan Lucescu: "Această victorie mică ne-a asigurat locul în urna a doua"
România a câştigat ultimul meci din Grupa 7 ce calificare la Cupa Mondială cu scorul de 3-1 în faţa Insulelor Feroe, într-un meci simplu, disputat în faţa unor tribune entuziaste. Tricolorii şi suporterii de la Piatra Neamţ au mai reuşit să "îndulcească" umilinţa de la Belgrad, iar rămânerea în urna a doua valorică pentru Europene este un ajutor meritat sau nu din partea Zeiţei Fortuna. Selecţionerul Lucescu s-a declarat mulţumit de rezultat.
"A fost un meci plăcut şi alert, în care am arătat seriozitate şi conectare totală. S-a alergat mult şi am căutat spectacolul. Nu e însă nici prima dată şi cred că nici ultima când luăm gol din fază fixă. În conjunctura dată de rezultatul din Serbia, pot spune că s-a terminat cu bine. Am avut un obiectiv mic, rămânerea în urna a doua valorică, dar este important că s-a atins. Trebuie să înţelegem că o calificare se câştigă începând cu victoriile împotriva echipelor mici."a declarat după România - Feroe 3-1 selecţionerul Lucescu, potrivit Mediafax.
România a încheiat cu un rezultat decent o campanie pe care a dus-o pe brânci. Cum ultima impresie contează de asemenea, însă, Lucescu se bucură că acest succes le mai ridică, pe cât se poate, moralul jucătorilor. Lucru important, de altfel, în condiţiile în care lipsa de valoare a lotului nu poate fi compensată decât prin alte calităţi, de ordin mental.
"Am făcut astăzi acest pas, în ideea viitoarelor campanii de calificare. Nu va fi un drum deloc uşor în preliminariile pentru Campionatul European. Vrem să avem un grup de 30-35 de jucători, dar care să-şi dea viaţa pe teren. Fotbalul românesc nu are valori tehnice deosebite, însă prin muncă şi prin responsabilitate mare putem ajunge acolo unde îşi doreşte o ţară întreagă. Victoria cu Insulele Feroe este importantã pentru jucători. Pentru un jucãtor de fotbal este important sã câştige chiar şi o miuţă, cu atât mai mult un meci la echipa naţională", a conchis selecţionerul.
Antena3.ro

×
x close