Rapid a dominat meciul de la un capăt la celălalt, şi-a creat numeroase ocazii, a avut goluri anulate pe motiv de ofsaid, însă s-a relaxat chiar pe final de partidă, când, la capătul unor trageri de timp, oltenii au degajat o minge din propriul careu. Balonul a ajuns până la Trică, iar acesta l-a lansat pe Gângioveanu, care a înscris cu un şut pe colţul lung, primul pe poartă al Craiovei.
În urma acestui rezultat, Rapid rămâne pe locul şapte în Liga I, la cinci puncte în urma liderului CFR Cluj şi în afara cupelor europene, în condiţiile în care, cu excepţia Stelei, toate echipele aflate în top au un meci mai puţin disputat.
Au evoluat echipele:
Rapid: 33. Bornescu - 2. Helder, 21. Săpunaru, 23. M. Constantin, 16. Ciz - 20. St. Grigorie (7. Cesinha '64), 15. C. Lazăr, 30. Spadacio, 10. Herea - 11. Al. Ioniţă (27. Gauracs '84), 9. Răduţă. Antrenor: Ciprian Panait.
Craiova: 21. Lung Jr. - 2. Bărboianu, 7. V. Găman, 4. Iliev, 17. Bălace - 13. Dilevski - 28. Gângioveanu, 30. Prepeliţă, 20. Dina (33. Trică '70), 16. Ologu (27. Al. Piţurcă '46) - 9. M. Costea (25. Firţulescu '81). Antrenor: Mark Wotte.
Antena3.ro