Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Rapid - CFR Cluj 1-4. Giuleştenii, îngropaţi de dezastruosul Marinescu în "Derby-ul Feroviar"

Rapid - CFR Cluj 1-4. Giuleştenii, îngropaţi de dezastruosul Marinescu în "Derby-ul Feroviar"

3 minute de citit Publicat la 19:55 17 Oct 2009 Modificat la 19:55 17 Oct 2009
Rapid - CFR Cluj 1-4. Giuleştenii, îngropaţi de dezastruosul Marinescu în "Derby-ul Feroviar"
Rapid a ratat şansa de a se distanţa la patru puncte în faţa lui CFR Cluj şi a pierdut la scor derby-ul din Giuleşti. Interesant este că rapidiştii sunt cei care au condus ostilităţile şi, în afară de două bare, au avut multe alte ocazii. Diferenţa a fost făcută de calitatea atacanţilor ceferişti dar, mai ales, de cele trei gafe rarisime ale lui Marinescu, veriga slabă a Rapidului.
Liderul neaşteptat al campionatului Rapid, a întâlnit sâmbătă în Giuleşti fosta campioană, CFR Cluj. "Derby-ul feroviar" a fost unul foarte spectaculos, iar disponibilitatea de efort a jucătorilor şi gafele de portari au animat un meci care oricum a fost spectaculos. Motivate de faptul că învingătoarea ar fi fost, cu siguranţă, lider sau colider după această etapă, formaţiile antrenate de Hizo şi Conceicao s-au aruncat în atac încă de la început.
CFR Cluj a deschis scorul foarte repede, cu largul concurs al portarului Marinescu. Goalkeeperul care cu greu reintrase în graţiile antrenorului Hizo după derby-ul din Ghencea de anul trecut a bâlbâit un şut-centrare al lui Culio şi mingea a ajuns la Nei, care a trimis o minge pe jos de la 4 metri, în poartă. Era minutul 11 şi oaspeţii erau în avantaj. Doar două minute mai târziu, însă, egalarea. Spadacio a bătut viclean o lovitură liberă de pe dreapta, Nuno Claro a ieşit să o boxeze, dar nu a trimis mingea decât în spatele lui Herea, de unde aceasta a sărit în poartă. 1-1 la scor şi la gafe de portar.
Rapidul putea trece în avantaj în minutul 17, dar Ioniţă, scăpat singur cu poartarul, a fost blocat de fundaşul Cabrera, care şi-a revenit excelent după ce avea o poziţie dezavantajată. Tot giuleştenii au trecut iar pe lângă golul al doilea în minutul 39, când mingea lovită cu capul de Iencsi a sărit în rădăcina barei din dreapta. La scurt timp Nuno Claro s-a accidentat şi a fost schimbat de Stăncioiu, dar norocul avea să se întoarcă la formaţia din Gruia.
La ultima fază a reprizei, Marinescu a greşit iar la o centrare lungă a lui Culio. Nefericitul portar a ieşit total aiurea pentru a boxa, iar acelaşi Nei a ajuns primul la minge, trimiţând-o în poarta goală. Lovitură grea pentru Rapid înainte de pauză.
Aflaţi în avantaj, ardelenii s-au retras în apărare în repriza secundă şi ce-a rezultat a fost o dominare cvasitotală a Rapidului. Bucureştenii s-au aruncat în atac, iar Helder, un veritabil tartor pentru apărarea clujeană, a trimis o minge înşelătoare în bară, la vinclu, pentru ca apoi Herea să trimită o lovitură de cap excelentă, scoasă in extremis de excelentul Stăncioiu, în minutul 63.
Cum fotbalul este deseori nedrept, CFR a reuşit să scape din apărare pentru un moment, a obţinut un corner, şi a înscris. Culio a bătut un corner de pe stânga şi Gabi Mureşan s-a înălţat peste apărarea adversă şi a trimis cu capul la colţul lung, de unde lentul Marinescu nu a putut respinge mingea. 1-3 în minutul 67, iar Rapidul se îndepărta de o victorie care părea la îndemână după aspectul jocului.
Şi, ca mesajul să fie clar pentru rapidişti, CFR a mai înscris un gol în minutul 77, după încă o greşeală flagrantă a lui Marinescu. Meciul penibil al portarului giuleştean a fost desăvârşit când acesta a scăpat în faţă mingea după o lovitură liberă foarte uşoară, iar Sixto Peralta, jucător foarte tehnic, nu putea rata ocazia. Argentinianul a trimis mingea în poartă, iar umilinţa îi făcea deja pe rapidişti să plece din tribune. Cei rămaşi, însă, au avut o reacţie impresionantă, petrecându-şi finalul de meci scandându-şi ataşamentul faţă de club, chiar şi la scorul de 1-4.
Antena3.ro

×
x close