Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Rapid a făcut apel la TAS în cazul Varga - Bălan. "Am fost de bună credinţă"

Rapid a făcut apel la TAS în cazul Varga - Bălan. "Am fost de bună credinţă"

1 minut de citit Publicat la 15:53 28 Apr 2010 Modificat la 15:53 28 Apr 2010
Rapid a făcut apel la TAS în cazul Varga - Bălan. "Am fost de bună credinţă"
Patronul Rapidului, George Copos, a anunţat miercuri că Rapid a atacat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne decizia comisiilor LPF de a da meciul Rapid - Timişoara bănăţenilor, cu scorul de 3-0. Mai mult, "feroviarii" vor cere şi o despăgubire de mai multe milioane de euro pentru problemele create de LPF.
"Am făcut apel la TAS, am iniţiat deja procedura de atac. Nu s-a pus la îndoială niciun moment dacă să mergem sau nu mai departe. Pentru că noi credem cu tărie că Rapid a fost de bună credinţă şi că a respectat întocmai regulamentele din România. Regulamente pe care nu le-am făcut noi. Am trimis deja o scrisoare la TAS prin care îi anunţăm de intenţia noastră de a merge până la capăt. Acum avocaţii noştri pregătesc motivarea, care va fi transmisă în următoarele zile celor de la TAS. Cerem daune de milioane de euro celor vinovaţi în cazul Varga - Bălan. Nu vreau să spun dacă vom cere daune Ligii, comisiilor sau altcuiva pentru că nu vreau să deconspir planul nostru. Dar cei vinovaţi trebuie să plătească", a precizat acţionarul majoritar din Giuleşti, potrivit Mediafax.
Dar giuleştenii nu vor să se oprească aici, ci după TAS intenţionează să apeleze şi la instanţele civile.
"Suntem hotărâţi să mergem până la capăt pentru a demonstra că dreptatea este de partea noastră şi că Rapid a fost de bună credinţă în acest caz. După TAS vom merge şi în instanţele civile. E vorba de un abuz de drept făcut de anumite persoane, iar noi vrem să facem şi o plângere penală pentru felul în care s-a procedat în acest caz. De asemenea, jucătorii vor da în judecată LPF pentru că li se refuză dreptul la muncă", a conchis Copos.
Antena3.ro

×
x close