FRF a decis prin tragere la sorţi meciurile din faza 16-imilor Cupei României Timişoreana. Meciurile se vor disputa într-o singură manşă pe 22, 23, 24 septembrie, pe terenul formaţiilor extrase primele din urnă.
Altfel, Federaţia Română de Fotbal a stabilit ca finala Cupei României se se dispute în acest sezon la Iaşi, pe stadionul Emil Alexandrescu, la data de 5 iunie 2010, informează site-ul oficial al FRF.
"În primăvară am solicitat FRF să organizăm finala trecută a Cupei României, dar atunci a fost ales oraşul Târgu Jiu. Acum, oficialii FRF ne-au trimis în scris propunerea de a găzdui finala actualei ediţii, iar noi am răspuns afirmativ. Va fi o onoare pentru noi să aducem în Copou finala competiţiei. Va fi un aveniment major şi vom face tot posibilul să îl organizăm cât mai bine", a declarat preşedintele executiv al formaţiei din Iaşi, Sorin Boca.
În sezonul trecut, Cupa României a fost câştigată pentru al doilea an consecutiv de CFR Cluj, care a trecut de FC Timişoara, scor 3-0, într-un joc disputat la Târgu Jiu.
Program meciuri
FCM Bacău - Steaua Bucureşti
Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc
Chimia Brazi - FC Vaslui
Dunărea Galaţi - CFR Cluj
Poli Timişoara - Sănătatea Cluj
FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Ceahlăul - Gaz Metan Craiova
Gaz Metan Mediaş - CSM Rm. Vîlcea
FC Braşov - CS Otopeni
Astra Ploieşti - Farul Constanţa
Gloria Bistriţa - CS Dunărea Giurgiu
Minerul Mehedinţi - Internaţional Curtea de Argeş
FC Bihor - Rapid Bucureşti
Universitatea Craiova - Gloria II Bistriţa
Oţelul Galaţi - Unirea Alba Iulia
Poli Iaşi - Pandurii
Antena3.ro