Prin urmare, trecerea de pietoni de pe Drumul Găzarului este riscul pe care şi-l asumă timpul, lăsându-te să cunoşti. Sunt amintiri. Omul care iese la un moment dat dintre blocuri trece pe partea cealaltă şi se îndreaptă spre strada Praşilei.
Foto: Drumul de acces la Rocar
Foto: Intrarea în Complexul sportiv
Foto: Vedere spre Drumul Găzarului
Povestea începe în 1953, în curtea Uzinelor de remorci ?Tudor Vladimirescu?
În grădina cu trandafiri a Stadionului Rocar, sub ochii noului venit, administratorul complexului se aşează la masă şi redevine copil. Stadionul nu se născuse aici. ?Baza veche se afla în incinta Uzinelor ?Tudor Vladimirescu?, înfiinţate în 1953. Pe undeva pe lângă Piaţa Progresul de azi. Asociaţia sportivă a luat fiinţă odată cu fabrica, în 1953?, spune actualul administrator al bazei, care continuă menţionând că ?Fotbalul a fost prima disciplină sportivă a uzinei. Şi pentru că s-a creat o echipă de fotbal, în interiorul uzinei ?Tudor Vladimirescu? s-a amenajat şi un teren de joc. Echipa a început să evolueze mai întâi în campionatul raional.? ?Tudor Vladimirescu? era o unitate care producea iniţial remorci, pentru ca mai târziu să ajungă la autobuze şi troleibuze. Dezvoltarea uzinei atrage creşterea numărului de angajaţi şi, inevitabil, sportul se extinde şi spre alte discipline: box, automobilism şi carting, volei masculin, şah şi handbal feminin.
Fotbalul din Berceni trăieşte, de 53 de ani, în sufletul unui om
Ale cui sunt totuşi amintirile? Trandafirii şi toate florile care stau zvelte în ghivece se uită fix spre domnul Diaconu, zicând parcă...?spune!?. ?Eu am venit în 1956, ca ucenic la şcoala profesională de pe lângă uzină, şcoală care a devenit azi liceul ?Grigore Cerchez?, şi de-atunci n-am părăsit locul de muncă. Aveam 14 ani?, rememorează administratorul care a jucat el însuşi fotbal la echipa uzinei, din 1958 până în 1972. Cel care de 53 de ani are o frăţie cu locurile, işi aminteşte o anume zi: ?În ?72 am jucat 16-le Cupei României cu UTA. Echipa din Arad ne-a învins cu 3-1. Acela a fost ultimul meu joc, arbitrat de Aurel Bentu, unul dintre cei mai buni arbitri din România?, spune Gheorghe Diaconu. Chiar dacă cineva, odată, i-a luat povestitorului ghetele şi i le-a agăţat într-un cui, fotbalul şi-a ţinut ?admiratorul? aproape. O recunoaşte interlocutorul nostru: ?Eu n-am părăsit întreprinderea. În continuare am ocupat funcţii tehnice de conducere pe linie sportivă, în fabrică. Iar din 2003, când baza a fost preluată de ANEFS, sunt administratorul patrimoniului acestei baze.?
Actualul stadion datează de la începutul anilor 1960
Dintre toate privirile domnului Diaconu, una, înălţată, este de-ajuns pentru ca anii 1960 să debuteze lângă tine, un câmp gol pe care începea să se împrejmuiască actualul stadion. ?Pentru că fabrica avea 7000 de muncitori şi spaţiile de producţie au luat amploare, s-a construit un nou teren în sectorul 4, pe o suprafaţă de 18.700 de metri pătraţi. În momentul acela echipa, ?Autobuzul?, juca în Divizia C, divizie organizată pe şase serii, la nivel de ţară?, rememorează administratorul.
Primele vestiare ale stadionului din Strada Praşilei există şi azi. Administratorul le spune ?chilii?
La câţiva paşi distanţă de masa unde se deapănă amintiri, vechile vestiare ale echipei, construite după ce se-mprejmuise actualul teren, îşi lasă parcă uşile deschise spre anii când jucătorii aveau echipament făcut la secţia de tapiţerie a fabricii şi ghete ale căror crampoane erau bătute în cuie de un cizmar: ?În perioada anilor ?59-?64, echipamentul sportiv era total diferit de cel de azi. De exemplu, noi aveam o secţie de tapiţerie unde erau 120 de maşini de cusut care efectuau lucrări pentru scaunele din autobuze şi troleibuze; pe lângă acestea, ne lucrau şi nouă echipamentul, şort şi bluze, pe care îl foloseam la antrenamente şi jocuri. Cât despre încălţăminte, nu se foloseau adidaşi, ca zi; aveam teneşi obişnuiţi, iar ghetele pentru joc aveau crampoane bătute în cuie de un cizmar angajat la fabrică, nea Tudorică. El ascuţea crampoanele cu un raşpel.?
Imagini ale vechilor vestiare, ?chiliile? ?Autobuzului?, cum spune administratorul
Doi mici şi o bere pentru o victorie de răsunet
Jucătorii lucrau şi ei în uzină, câte opt ore în zilele obişnuite, iar când aveau antrenament programul era stabilit la şase ore. Succesele repurtate în confruntările cu Metalul, Sirena sau Automatica Bucureşti se sărbătoreau cu mici şi bere, la un restaurant: ?Când aveam un succes mai deosebit, conducerea Asociaţiei Sportive ne ducea după meci la restaurantul ?Prieteniei?; există şi acum, pe strada 11 Iunie, în spatele Mitropoliei. Localul era intim pentru noi. Ne spuneau ospătarii....?Aţi câştigat, înseamnă!?. O situaţie hazlie se întâmpla de fiecare dată...Mai întâi primeam chiflele şi până când se pregăteau cei 2-3 mici de persoană, pâinea era deja terminată.?
?Singura echipă care ne punea probleme era Metalul, pe restul le dominam?, mai declară Gheorghe Diaconu, subliniind că ?alături de Timişoara şi FC Argeş, suntem echipa care a purtat culorile alb-violet?.
În deplasare se pleca cu autobuzele fabricii şi cu mâncarea, asigurată la pachet, de la cantină: "Eu am jucat până în Divizia C, timp în care evoluam în Seria a 4-a, adică în zona Călăraşi-Ialomiţa-Tulcea-Constanţa-Medgidia. Când plecam în deplasare, ne făceau pachete de la cantină. Jucam de obicei sâmbăta şi duminica; plecam în ziua meciului, pe la 8,30, şi ne întorceam în aceeaşi zi?.
Sfârşit de poveste, cu ?mi-e dor de fotbalul romantic?
Administratorul, venit copil, din Vâlcea, la Bucureşti, duce dorul tribunelor pline şi a vremurilor când fotbalul se juca de plăcere: ?Când jucam aici, venea multă lume, angajaţi din întreprindere şi vecinii din zonă, localnicii. Acum nu vin la Divizia B câţi veneau atunci.?
De la ?acum?, se rupe brusc vraja, bătrânele vestiare îşi sechestrează jucătorii, povestea se termină şi, pe trecerea de pietoni de pe Drumul Găzarului, omul care venise dintre blocuri se întoarce la timpul său. Îşi deschide pumnul cu literele furate din poveste peste inima acestuia şi probabil că pentru câteva zile timpul o să rămână îndrăgostit, incapabil să mai facă un pas.
Stadionul trăieşte în oameni. Oameni nu mai vin să trăiască pe stadion
Dincolo de poveste, rămân clădirea administrativă, începută înainte de 1989 şi finalizată prin 1990-1991, stadionul de azi, tribunele în care încap 7500 de spectatori, după cum afirmase administratorul, şi evoluţia încurcată şi controversată a numelui Rocar. În plus, sinceritatea oamenilor din zonă care spun că n-au mai ajuns pe Rocar de zeci de ani, unii dinainte de Revoluţie, de când erau copii, se înfige dureros în istoria stadionului.
?Eu am fost o dată, demult, când echipa juca în Divizia A. Acum se joacă rar?, vorbeşte Eugen, un tânăr ce lucrează la un restautant din apropiere. ?Dar mai există echipă?! Eu ştiu că e desfiinţată?, spune mirat, la câteva străzi distanţă, un alt tânăr, care se iveşte în uşa unei vulcanizări. Intervenţia întrerupe conversaţia începută cu un domn între două vârste, care declara, arătând în spate: ?Prefer să merg în partea cealaltă, la Dinamo. Sunt dinamovist?.
E miercuri. A doua zi, Gabriel, şofer de taxi, porneşte aparatul de taxat într-un cartier al Bucureştiului. ?Ştiţi cum să ajungeţi la Stadionul Rocar?? Un ?da? neaşteptat deconspiră un, hai să zicem, suporter care abdicase de la obiceiuri: ?Mergeam pe Rocar când eram copil, înainte de Revoluţie. Mă ducea un unchi de-al meu care stă în zonă.?
Imagini ale clădirii administrative şi terenului
Rocar, numele pe care s-au născut şi au murit echipe. În 2001, formaţia lui Florin Călinescu şi Gheorghe Florea joacă finala Cupei României
În 1993, denumirea echipei de fotbal se schimbă din Autobuzul Bucureşti în AS Rocar Bucureşti şi, după ce a jucat numai în diviziile inferioare, formaţia din Berceni promovează pe prima scenă a fotbalului din România în 1999. A rezistat în Divizia I două sezoane, până în 2001, an în care, deşi retrogradată, a jucat finala Cupei României cu Dinamo, pe care a pierdut-o cu 2-4. În primul an cât a evoluat în prima divizie, Rocar a fost finanţată de Gheorghe Neţoiu, omul de afaceri plecând în anul 2000 cu o mare parte dintre jucători la Universitatea Craiova. În sezonul 2000-2001, echipa a fost preluată de Gheorghe Florea, care mai deţinea şi Fulgerul Bragadiru din liga secundă, şi al cărui asociat era actorul Florin Călinescu.
Moare Rocar, se naşte AEK Bucureşti
Rocar a retrogradat în 2001 în Divizia B. Pe scheletul echipelor lui Gheorghe Florea, Toni Doboş a creat AEK Bucureşti, pe care a promovat-o în Divizia A. În acel moment Doboş mută echipa la Timişoara, iar denumirea se schimbă din nou, devenind de această dată Poli AEK Timişoara, formaţie antrenată de Basarab Panduru, care îi va fi vândută peste câţiva ani lui Marian Iancu.
Rocar este reînfiinţată în 2005
Terenul de care este legat sufleteşte administratorul Gheorghe Diaconu a fost preluat în 2003 de Academia de Educaţie Fizică şi Sport, în vremea când baza sportivă nu avea o echipă de fotbal. De-abia în 2005 a apărut formaţia Rocar ANEFS, înscrisă în Divizia C, care a închiriat complexul de la Academia de Educaţie Fizică şi Sport. În iarna anului 2009, înaintea returului de campionat, Rocar a fuzionat cu Ştiinţa Bacău, o nouă echipă astfel formată preluând locul deţinut de Luceafărul Lotus Băile Felix în Liga a II-a, loc pe care îl cumpărase iniţial Ştiinţa Bacău. În acelaşi timp, o formaţie cu numele Rocar ANEFS a continuat să evolueze în Liga a III-a. La începutul lunii iunie, liga2.ro anunţa retragerea din campionat a echipei Lotus Băile Felix, din motive economice.
Jucători şi antrenori celebri au trecut prin Berceni
La Rocar au jucat de-a lungul vremii Victoraş Iacob, Daniel Prodan, Ionuţ Rada, iar Dumitru Dumitriu, Florin Marin, Aurel Ţicleanu au antrenat şi în Drumul Găzarului.La meciul jucat în 2001 cu Dinamo, reprezentând finala Cupei României, Rocar se afla sub conducerea lui Dumitru Dumitriu. Interesant este că Rocar a fost clubul la care Victoraş Iacob şi-a început cariera, acesta evoluând la echipa din Berceni între 1992 şi 2001.
Cum vede ANEFS viitorul bazei Rocar
În momentul de faţă, terenul din Berceni mai este folosit ca bază didactică pentru studenţi. Potrivit site-ului ANEFS, ?Baza Didactică Stadion ANEFS (...) este compusă din: suprafaţă construită 2.534 mp; suprafaţă teren 17.405 mp. Baza dispune de teren de joc gazonat, de dimensiuni regulamentare, tribune pentru public pentru aprox. 15.000 spectatori, vestiare, cabinet medical, centru de refacere-recuperare, mini-cantină, sală forţă, 14 spaţii de locuit, spaţii administrative. Este dotată cu centrală termică proprie, instalaţii de întreţinere proprii. Starea actuală a complexului permite deschiderea unui centru de pregătire pentru copii şi juniori la fotbal, cu servicii prestate de studenţi, activitate deosebit de profitabilă financiar.?
Informaţii tehnice din istoria clubului Rocar:
- o echipă de fotbal a fost înfiinţată în 1953, în cadrul Uzinei de remorci "Tudor Vladimirescu"
- cea mai bună performanţă o constituie finala Cupei României, jucată în 2001 cu Dinamo, Rocar fiind învinsă cu 4-2
- cele mai bune sezoane au fost 1999-2000 şi 2000-2001, care au coincis cu prezenţa în prima divizie
- cea mai bună clasare în Liga I a fost locul 11, în ediţia 1999-2000
- Rocar dispare în anul 2002
- echipa este reînfiinţată în 2005, sub denumirea Rocar ANEFS, fiind înregistrată în Divizia C
- în sezonul 2008-2009, Rocar ANEFS a evoluat de asemenea în Liga a III-a
- culorile de început ale clubului: alb-violet
- culorile de astăzi: albastru-galben
- printre proprietarii echipei s-au numărat: Uzina "Tudor Vladimirescu", devenită "Autobuzul Bucureşti", devenită "Rocar Bucureşti"; Gheorghe Neţoiu; Gheorghe Florea, Florin Călinescu
- jucători care au evoluat de-a lungul anilor la Rocar: Victoraş Iacob, Daniel Prodan, Ionuţ Rada, Dan Alexa, Cătălin Necula sau chiar celebrul Rică Răducanu, spre sfârşitul carierei, în sezonul 1980-1981
- antrenori care au stat o vreme în Berceni: Dumitru Dumitriu, Florin Marin, Aurel Ţicleanu
Cătălina Pitiş, Antena3.ro
