Antena3.ro s-a gândit să arunce o privire asupra stadioanelor din Capitală, inspirată fiind de organizarea în România a Campionatului European de Juniori U-19, ediţia 2011, a finalei Europa League din 2012, precum şi de dorinţa Federaţiei Române de Fotbal de a organiza turneul final al Campionatului European din 2024. Deschidem acest circuit cu o vizită la un club din Liga a III-a, Juventus Bucureşti, arătând că drumul spre Europa porneşte din inima cartierului. Aşa că...
Înainte de Juventus Bucureşti, a fost o poveste
O dimineaţă de mai aproape ploioasă legăna un tramvai 21 în zona Obor. Stadionul echipei Juventus Bucureşti, cea înfiinţată în 1924, nu mai există fizic. Doar imaginaţia îl vedea ca un teren năpădit de buruieni, prins la colţuri cu pânze de păianjen, cu gardul găurit de păpădii. Hârtiile roz, pe care era scrisă, ca un ideal, povestea lui Vogl sau Wetzer, atrăgeau noi vise, scrise de oameni pe hârtie albastră.
Tramvaiul 21 şi-a continuat drumul până la intersecţia cu Şoseaua Fundeni. Nu era interesat de sportul rege; iar nepăsarea şi zgomotul său făceau încă şi mai clară pasiunea copiilor din cartier pentru fotbal. Întrebând dacă să o iei în stânga sau dreapta, afli repede unde-i stadionul, chiar şi de la puştiul care-ţi răspunde încurcat ?Stadion?! Juventus? Aaaa, e puţin mai încolo?. Juventus Bucureşti, din Colentina, este clubul din spatele blocului. ?Suntem singurul club care trăieşte la poalele Bucureştiului. La noi vin copiii care nu sunt primiţi pe la cluburile mari, ca Dinamo. Am rămas ca o ventuză. Pentru că a dispărut tot, şcolile de fotbal, tot.?, spune directorul executiv Marian Rusen. Pe aleea ce se deschide între blocurile 114 B şi 116 A intri la Juventus.
Drumul de acces la stadion si zonele limitrofe
Actualul club s-a înfiinţat în 1992. Cât timp oficialul clubului îţi prezintă o carte, ?Juventus Bucureşti, o legendă la timpul prezent?, câteva fotografii alb-negru aşteaptă să reînvie sub privirile tale. Era de-ajuns; o imagine a lui Cibi Braun şi altele din timpul meciurilor jucate pe vremuri de faimoasă echipă ţi se lipesc de inimă.
Coloman Braun-Bogdan şi marea echipă Juventus Bucureşti
S-au stârnit frânturi de poveste şi parcă încăperea se umplea de oameni: Vogl sau Raffinski de la Juventus, directorul Băncii Italo-Române, Etore Brunelli, care înfiinţase echipa în 1924 sau Gică Gojgaru ce jucase în ?73 la Chimia Râmnicu Vâlcea au făcut să se mişte scaunele din jur. Până când, afară, două echipe, Bumbacul şi Distribuţia (unul dintre numele legendarei Juventus Bucureşti din perioada comunistă), îşi aduseseră suporterii în tribune, să mai petreacă o dată sub cerul liber şi să arate cum vin femeile la stadion. Evocările făcute de Marian Rusen au scos la iveală faptul că în zonă fiinţa la începutul secolului 20 chiar clubul numit Colentina Bucureşti, fondat de muncitorii şi funcţionarii englezi ai fabricii de bumbac ?Colentina?. Apoi s-a făcut linişte şi evocările au sfârşit brusc, într-un regret...?Oamenii trăiesc momentul actual, nu mai sunt interesaţi de trecut?.
Juventus Bucureşti, înfiinţat în 1924 prin fuzionarea echipelor Romcomit şi Triumf, s-a relocat în 1952 la Ploieşti şi a devenit Petrolul Ploieşti, după ce în perioada de după al doilea război mondial figurase în fotbalul românesc sub denumiri ca Distribuţia, Competrol, Petrolul Bucureşti, Partizanul, Energia şi Flacăra.
Mândria clubului: Baza materială, Bornescu, Tătăruşanu şi jucătorii-speranţă
Clubul la care merg acum copiii din Colentina are o echipă în Liga a III-a, Seria 3, şi planuri pentru Liga a II-a. Baza sportivă cuprinde un teren cu 6000 de locuri, dintre care 3500 acoperite, două terenuri de antrenament şi încă două terenuri de antrenament, cu gazon artificial, pentru copii. La acestea se mai adaugă spaţiile pentru cantonament, 34 de locuri, utilate cu saună şi bazin, cabinet medical, o spălătorie, un restaurant-cantină, cabine utilate cu instalaţii sanitare pentru centrul de copii şi juniori. Oamenii sunt mândri să ţi le prezinte şi directorul executiv continuă să povestească despre planurile lor de viitor, mergând pe ideea că succesul se asigură cu investiţii în infrastructură.
Terenul principal
Terenurile de antrenament
Unul dintre terenurile pe care se antrenează copiii
Peste iarba terenurilor, în drum spre ieşire, se mai suprapun câteva voci. Trei persoane din interiorul clubului şi-au lăsat pentru câteva minute masa de prânz. ?În 1969 s-a construit aici un teren, prin muncă patriotică organizată de Primăria Sectorului 2. Era terenul tuturor echipelor din sector. Eu în 1971 eram la club. Atunci terenul a fost preluat de Fabrica de Calculatoare, de la Primăria Sectorului 2, iar în 1973 a fost preluat de IIRUC (Întreprinderea de Întreţinere şi Reparat Utilaj de Calcul). Iar asociaţia sportivă a întreprinderii se numea ?Calculatorul?. Până în 1989, asociaţia avea secţii de handbal, volei, motociclism, şah, orientare turistică; după 1989 au dispărut toate secţiile din cadrul asociaţiei, cu excepţia fotbalului, care în 1992 a fost preluat de domnul Ciuclea?, povesteşte domnul Manda Stelian, delegatul clubului Juventus Bucureşti.
În actuala bază sportivă au crescut Tătăruşanu şi Bornescu şi este posibil ca alţi jucători să ajungă mari: portarul Andrei Iordache, mijlocaşul Alexandru Zaharia sau fundaşul Valentin Dima, după cum au declarat coordonatorul lotului de copii, Marian Mărgărit, şi delegaţii Stelian Manda şi Toni Dobre (foto, de la stânga la dreapta).
Ce ştiu locuitorii din cartier despre Juventus Bucureşti
Clubul stă cu o mână rezemată de blocurile de pe Şoseaua Fundeni, atât e de aproape de oamenii cartierului. Pe trotuarul din faţa Parcului Motodrom, a trecut miercuri pe la prânz Elena, o vecină. ?Aveţi copii? Merg cumva la fotbal?? Răspunsul vine repede, amabil: ?Am un băiat, are 28 de ani. Prin ?90, a mers la înot, la Dinamo. Nu era stadion amenajat aici. În ?90, terenul funcţiona ca poligon de maşini şi era folosit ca maidan de fotbal. Acum vin copii şi din alte zone. La început s-au supărat locatarii că odată cu stadionul le-au fost demolate garajele....?
De altfel, paznicul stadionului spunea şi el că ?atunci când am venit eu în Bucureşti, prin optzeci şi ceva, aici era o fabrică de cărămidă?.
Locurile, cu viaţa lor efemeră, trăiesc poate în fiecare apartament al blocurilor din vecinătate şi în colţul străzii se recompun hărţile. Aşa a ajuns domnul Mincu să vorbeaască şi dumnealui despre cum fuseseră zilele trecute sau cele din urmă cu ani: ?Ca stadion e super. E mai frumos ca unul de Divizia A, şi îngrijit şi tot ce are mai bun.Vine lume, s-adună bine de tot. Eu merg cu nepoţii. Stau aici din ?86. În ?86 era maidan, potecă de trecere de la tramvai la cartier.?
După câteva minute petrecute în stradă, tu, străinul, observi că stadionul şi strada încep să-şi vorbească. Pentru că zgomotul terenului din timpul meciului, prins pe undeva între iarbă şi etajul cinci al blocului 114, este trezit de Ana, o elevă de clasa a VIII, care aşteaptă în faţa scării: ?Eu n-am fost niciodată pe stadion. Dar se aude galeria din casă. La meciuri vine multă lume. Vin şi copii şi oameni mari...Vărul meu a jucat cu echipa clasei, aici, pe stadion. Şcoala 39 organizează un campionat şi meciurile se ţin pe Juventus?.
Cum mai toţi copiii întâlniţi în cale, mulţi dintre ei legitimaţi la club, învăţau la şcolile 32 sau 39, o incursiune la instituţiile de învăţământ era neapărat necesară. Surpriză însă; ultimele întrebări adresate unor trecători scot la iveală că ?Noi suntem în ultimul an de juniorat, dar jucăm şi la echipa mare. Zaharia Alexandru şi Colţatu Mihai?, declară cel din urmă pentru amândoi. ?Suntem de la opt ani la club. S-a făcut o selecţie la şcoală.? S-a schimbat ceva de când jucaţi aici? ?În 10 ani s-au făcut multe îmbunătăţiri (Alexandru are 18 ani, iar Mihai 19). Înainte nu era decât un stadion, cel mare, care nu arăta aşa de bine ca acum, şi unul în spate, unde este acum terenul trei, care era de zgură. Acolo făceam antrenamentele. Toată baza, îmbunătăţită, este aşa de vreo trei ani?. Şi-acum, de unde veniţi şi unde mergeţi? ?Am avut antrenament dimineaţa şi mergem acasă. Am fost la pariuri sportive?, spune Mihai. Şi care a fost cea mai mare sumă câştigată? ?Trei milioane, acum 4-5 luni. Depinde mult de noroc?.
Şcolile din zonă asigură jucătorii clubului. Răducioiu şi Radu Ştefan au fost odată copiii cartierului
Cu noroc, vizitele la şcolile din apropiere s-au concretizat în discuţii cu profesorii de educaţie fizică. Domnul Marian Chiţu, profesorul de la Şcoala nr.32, situată pe Strada Sportului, spune că ?Avem copii la Juventus, la Rapid, Naţional, dar niciun club de fotbal nu a venit să facă selecţii. Copiii merg pe cont propriu.? Şi pentru că dascălii privesc întotdeauna peste ultimul rând al claselor din anul acesta, profesorul îşi aminteşte şi cu mândrie, dar şi cu regretul numărului redus de talente confirmate, că ?În 20 de ani de când sunt eu aici, Radu Ştefan e singurul elev al şcolii care a făcut performanţă. Din şcoală au plecat doi fotbalişti de-a lungul timpului. Răducioiu şi Radu Ştefan?.
Susţinută de un zâmbet la informaţia că foştii dinamovişti învăţaseră pe Strada Sportului, povestea Juventus îşi anunţa ultima staţie.
?Vorbiţi cu domnul Tal. El are specializarea fotbal. Eu sunt la volei.? Pe un hol de la etajul 1 al Şcolii nr.39, tocmai când Robert, un băieţel din clasa a III-a, declara mândru că apărase un penalty pentru Juniorul Plumbuita în meciul cu Juventus, apare domnul Gheorghe Tal. Grăbit să intre la ore, profesorul arăta şi mai pasionat de munca lui cu cei mici şi cu fotbalul. Făcuse sport de performanţă, fotbal, cum altfel, la Rapid, Jiul şi Buzău şi confirma informaţiile oferite de stradă: ?În 2008, au făcut o selecţie pe bază de parteneriat. Am organizat campionatul şcolii la Juventus. Turneul a durat o săptămână. A fost superb. Finaliştii au primit cadouri de la preşedintele Ciuclea, mingi, echipament. Au oprit 50 de copii. Anul acesta, pentru că sunt tezele unice, n-am avut timp şi am organizat campionatul şcolii la noi, aici.? Şi dumneavoastră, şcoala, ce câştigaţi? Deşi nu mai era nevoie de niciun răspuns, cum ochii profesorului străluceau şi faţa îi zâmbea, dascălul a vorbit: ?Menirea noastră este să fie sănătoşi (n.r.copiii), să deprindă spiritul competitiv şi să le oferim posibilitatea să ajungă mari?.
Campionatul şcolii este în plină desfăşurare. Finala de la clasele a V-a şi a VI-a este programată în data de 25 mai, ziua aşezământului. Acum însă, începea una din orele obişnuite, nici măcar de fotbal, atunci când restul lumii stătea întoarsă cu spatele. La un moment dat, o cameră de filmat s-a întors spre sala de sport, pentru a surprinde cum se înălţaseră elevii cu un lat de palmă de când el, aparatul, lua de fapt alte vederi. ?Poftiţi, sigur. Imi cer scuze că nu sunt în trening; tocmai am asistat la teza unică?; apoi Gheorghe Tal a intrat la clasă, adică acolo...
Şcoala nr.39. Ora de educaţie fizică, susţinută de profesorul Gheorghe Tal
Nu era tot. Poate doar atât cât citise cineva pe o bancă din parcul Motodrom, istorii însemnate pe hârtii albastre, pe care scribul oraşului le trimisese să alerge după hârtiile roz; după idealuri.
Cătălina Pitiş, Antena3.ro
